Pățania bizară a bărbatului care și-a găsit casa spartă. Intrusul a făcut curat și a plecat, fără să fure nimic

Data publicării:
nate roman

Un american din Boston este protagonistul unui incident cel puțin bizar. Bărbatul spune că atunci când s-a întors acasă, împreună cu fiul său, a constatat că cineva intrase prin efracție în locuința sa, făcuse curat și plecase, relatează CNN.

Nate Roman a plecat la serviciu dimineața și s-a întors pe seară acasă, însă a găsit ușa deschisă. Pentru că se mai întâmplase să uite să încuie, nu s-a gândit inițial că cineva i-a spart locuința.

„Fiul meu mi-a spus: «Tati, ușa este descuiată». S-a mai întâmplat de câteva ori să las din greșeală casa descuiată, așa că nu m-a surprins. Însă când am intrat, ne-am dat imediat seama că ceva nu era în regulă”, spune bărbatul.

Când a mers însă la etaj, camera fiului său, în care domnea dezordinea dimineață, era perfect curată și ordonată.

„Covoarele erau aspirate, totul era așezat frumos, în ordine, cu toate lucrurile puse la locul lor”, spune el.

Roman a sunat imediat la poliție. Ofițerii au verificat casa pentru a se asigura că intrusul nu se mai afla acolo și au vorbit cu vecinii, însă nu au reușit să identifice un suspect.

„Nu s-a întâmplat nimic rău în casă, nu a dispărut nimic, nu a existat nicio pagubă, așa că polițiștii nu prea au pe ce pistă să meargă”, povestește americanul.

Sistemul de securitate al casei lui Nate Roman nu fusese setat astfel încât să pornească și camerele de supraveghere când pornește alarma, așa că persoana care a intrat prin efracție nu a fost filmată. În schimb, senzorii de la ușă au arătat că intrusul a petrecut aproximativ 90 de minute în casă.

În baie, bărbatul a descoperit și niște trandafiri confecționați din hârtie igienică. Americanul are însă o teorie: crede că a fost mâna unei femei de serviciu care a ajuns la adresa greșită, însă nu este pe deplin convins de această ipoteză, întrucât bucătăria nu fusese curățată.

Bărbatul și-a schimbat între timp yala de la ușă și spune că deschide cu mare atenție dulapurile, în caz că intrusul a lăsat în urmă vreo capcană.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Ce spunea Călin Georgescu pentru organul de propagandă al lui Putin: „Șansa României este înțelepciunea...
Newsweek
520 lei pe lună în plus la pensie pentru 920.000 pensionari. Casa de Pensii a anunțat cine ia banii
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”