Video&Foto Matthew McConaughey, discurs emoționant la Casa Albă: O fetiță împușcată la școala din Uvalde, identificată după bascheții cu inimioară

Data actualizării: Data publicării:
Matthew McConaughey la casa alba, gesticuland
Matthew McConaughey, discurs emoționant la Casa Albă, după masacrul din Uvalde. Foto: Profimedia

Actorul american Matthew McConaughey, originar din orașul texan Uvalde, unde a avut loc masacrul de la școala primară Robb, în care au fost împușcați 19 copii și două profesoare, a ținut un discurs emoționant la Casa Albă, în care a cerut un control mai strict asupra armelor și creșterea vârstei de la care pot fi deținute. McConaughey a dezvăluit că una dintre fetițele împușcate a fost identificată după bascheții verzi pe care desenase cu carioca o inimioară.

„Haideți să facem ca pierderea acestor vieți să conteze”, a spus actorul invitat de președintele Joe Biden la Casa Albă, unde a ținut un discurs în favoarea schimbării legislației privind controlul asupra armelor. Matthew McConaughey a fost prezentat de secretara de presă de la Casa Albă drept „deținător de armă”.

În timpul discursului, actorul a vorbit despre victime și a spus că una dintre fetițe, Maite Rodriguez, de 10 ani, a fost identificată după bascheții verzi pe care îi purta și pe care desenase cu carioca o inimioară, ca semn al dragostei față de natură.

Actorul a mai spus că, după incidentul violent din Uvalde, părțile implicate în dezbaterea privind modificarea legislației privind controlul asupra armelor „par dipuse” să se așeze la masă și să discute îmbunătățirea legii.

Bascheții purtați de Maite Rodriguez în ziua în care a fost ucisă la școală, în Uvalde. Foto: Profimedia
Bascheții purtați de Maite Rodriguez în ziua în care a fost ucisă la școală, în Uvalde. Foto: Profimedia

19 copii și două profesoare au fost uciși la școala primară Robb din Uvalde, Texas, de un tânăr de 18 ani, care a fost împușcat ulterior de polițiști. Băiatul își cumpărase prima armă chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. Înainte să plece de acasă, și-a ucis bunica.

Apoi a intrat în școala primară din Uvalde, în care învață copii cu vârste între 6 și 10 ani, și a deschis focul, la întâmplare.

„Este timpul să transformăm durerea în acțiune”, a spus președintele Joe Biden, într-un discurs de la Casa Albă, în care a făcut apel la bunul simț al americanilor pentru a restricționa accesul la arme.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...