Galerie Foto Mai multe persoane au fost rănite, dintre care 4 în stare gravă, la manifestația susținătorilor lui Donald Trump
Data publicării:
Mai multe persoane au fost rănite, unele prin înjunghiere, în cursul violenţelor produse în centrul oraşului Washington la o manifestație a susținătorilor lui Donald Trump, faţă de rezultatul scrutinului prezidenţial, câştigat de politicianul democrat Joseph Biden.
Cel puţin opt persoane au fost spitalizate, iar patru sunt în stare gravă, având plăgi produse prin înjunghiere, anunţă Poliţia din Washington, transmite Mediafax citând CNN. Alte persoane, inclusiv agenţi de poliţie, au suferit răni uşoare.
Cel puţin 23 de persoane au fost reţinute în cursul mitingului de susţinere a preşedintelui în funcţie, Donald Trump, care nu recunoaşte rezultatul scrutinului prezidenţial.
Protestul, organizat în faţa sediului Curţii Supreme de Justiţie din SUA, s-a desfăşurat sub sloganul "Opriţi furturile!", zonă în care și-au făcut apariția și contramanifestanți după lăsarea întunericului.
Echipa lui Donald Trump contestă în justiţie rezultatele scrutinului prezidenţial în state decisive, denunţând presupuse fraude electorale.