Poliția new yorkeză a postat filmul unui jaf care a avut în urmă cu o lună pe celebrul bulevard Park Avenue, cerând ajutorul populației pentru identificarea hoților.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Filmarea surprinsă de camerele de supraveghere din zonă arată o mașină din care coboară trei indivizi cu glugă pe cap și mască pe figură, doi dintre ei având câte un ciocan în mână. Șoferul a rămas la volan.
Cei trei se îndreaptă spre vitrina unei case de licitații de la parterul unei clădiri de pe bulevardul Park Avenue, în apropierea celebrului Central Park, una dintre cele mei scumpe zone ale metropolei americane.
În timp cei doi dintre indivizi stau „de pază”, al treilea lovește cu ciocanul vitrina casei de licitații, care, deși probabil avea geam securizat, cedează în cele din urmă și cade cu totul pe trotuar. Potrivit Departamentului de Poliție New York, hoții au furat opt genți Hermes, brand de lux, din vitrina spartă și au dispărut.
Gențile furate valorează 242.00 de dolari, scrie New York Post, citând poliția metropolitană.
Deși jaful a avut loc pe 7 martie, imaginile au fost difuzate de poliția new yorkeză abia în urmă cu două zile, cerând ajutorul populației pentru identificarea hoților.
Editor : B.P.