Invazia „super-porcilor”: SUA se pregătesc pentru un „dezastru ecologic” care a scăpat de sub control

Data publicării:
Porc mistreț din Canada
Porcul este „cel mai invaziv animal de pe planetă”, răspândește boli și distruge culturile agricole și fauna și flora din locurile pe care le invadează. Captură foto: Twitter

Experții din Statele Unite se tem că un număr tot mai mare de „super-porci” foarte greu de eradicat ar putea invada teritoriile din nordul țării, scrie Sky News.

„Super-porcii” din America, o rasă corcită care a împrumutat abilitățile de supraviețuire ale mistrețului eurasiatic și mărimea și fertilitatea porcului domestic din Canada, au scăpat de sub control și au fost descriși ca fiind un „dezastru ecologic”.

Profesorul Ryan Brook, unul dintre specialiștii pe această temă din Canada, a explicat că porcii sunt „cel mai invaziv animal de pe planetă”, fiind capabili să răspândească boli și să distrugă culturile agricole și fauna și flora locală.

„Nimeni nu ar trebui să rămână surprins atunci când porcii încep să treacă acea graniță, dacă nu au făcut-o deja”, a spus profesorul Book. „Întrebarea este: ce vom face în această privință?”

„Super-porcii” sunt animale inteligente și îmblănite, ceea ce le ajută să supraviețuiască iernilor canadiene și să se reproducă rapid.

O singură scroafă poate face șase purcei de-o dată și poate făta de două ori pe an – asta înseamnă că și dacă autoritățile ar reuși să elimine 65% din populație în fiecare an, numărul lor ar continua să crească.

Vânătorii sunt neputincioși în fața invaziei „super-porcilor”

Vânătoarea ar putea complica și mai mult problema, potrivit lui Brook. Rata de succes a vânătorilor este de doar 2-3%.

Câteva state au interzis vânarea porcilor pentru că această practică îi face mai precauți și nocturni, ceea ce înseamnă că sunt mai greu de găsit.

În schimb, printre metodele luate în considerare se numără programele de monitorizare „Squeal on Pigs”, iar oamenii de știință au testat otrăvuri precum azotitul de sodiu, dar folosirea lor prezintă un risc pentru alte specii.

„Singura cale de acum înainte este să fii foarte agresiv și să folosești toate instrumentele din dotare”, a spus Brook.

Porcii provoacă deja pagube de 2,5 miliarde de dolari pentru fermierii din SUA în fiecare an, în special în statele din sudul țării. Uneori, aceștia atacă oamenii – în 2019, porcii sălbatici au omorât o femeie în Texas.

Animalele nu se găseau în America înainte de venirea exploratorilor europeni, dar sunt prezente deja în ecosistem de sute de ani.

Problemele din Canada au început în anii '80, atunci când fermierii au fost încurajați să crească porci mistreți înainte ca piața să se prăbușească în 2001, iar unii dintre fermieri au eliberat din frustrare animalele în sălbăticie.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri