Încă unul dintre oamenii care au ajuns pe Lună a murit

Data actualizării: Data publicării:
Lunar Collection

Agenţia spaţială americană NASA a anunţat sâmbătă decesul astronautului Alan Bean, al patrulea om care a păşit pe Lună, informează Agerpres. Fostul membru al misiunii Apollo 12 din 1969, el avea 86 de ani.

©Foto: Guliver/GettyImages

Fostul astronaut se îmbolnăvise în urmă cu două săptămâni și a murit într-un spital din Houston. 

Comunicatul NASA citează o afirmaţie mai veche a lui Bean: „Am avut cea mai frumoasă viaţă din lume”. Administratorul agenţiei, Jim Bridenstine, a comentat la anunţul decesului: „E un sentiment a cărui amintire ne consolează acum, când suntem îndoliaţi de moartea lui”.

Alan Bean a fost pe Lună cu misiunea Apollo 12, a doua misiune a NASA pe Lună, și a fost comandant al unui echipaj pe stația spațială orbitală Skylab, în 1973. Apoi a renunțat la cariera de astronaut și s-a dedicat picturii. 

Apollo 12 Astronauts
Foto: Guliver/Getty Images

Fost pilot al marinei americane, Alan Bean a fost unul dintre cei 12 pământeni care au pus piciorul pe Lună, iar în picturile sale a reprezentat adesea scene din peisajul selenar.

Bean a ajuns pe Lună la numai patru luni după ce americanul Neil Armstrong devenise primul om care a pășea pe satelitul natural al Pământului, în cadrul misiunii istorice trimise de NASA, Apollo 11, din iulie 1969. 

Foto: Alan Bean pe Lună, cu o probă din solul selenar © Guliver/GettyImages

Misiunea lui Bean pe Lună a fost un succes, chiar dacă a început cu un eveniment neplăcut. La scurt timp după ce s-a ridicat racheta, a fost lovită de un fulger, dar echipajul și-a putut continua zborul. Bean și ceilalți doi colegi ai săi de misiune au petrecut ceva mai mult de 31 de ore pe suprafața lunară, dintre care șapte ore au fost în afara modului. 

Ulterior, Bean s-a ocupat de pregătirea astronauților și chiar a fost consultant pentru o actriță din „Star Trek”. A decis să renunțe la carieră și să se dedice picturii în 1981, o decizie care pe unii dintre colegii săi i-a luat prin surprindere. Picturile sale selenare s-au vândut cu zeci de mii de dolari bucata și a expus la muzee prestigioase.

Câți oameni au fost pe Lună și câți mai sunt în viață

La începutul acestui an, a murit astronautul american John Young, cel care a zburat de două ori spre Lună și a comandat prima misiune în spațiu. El a murit la vârsta de 87 de ani. Cu un an mai înainte, tot în ianuarie, murise, la 82 de ani, și Eugene Cernan. El a fost ultimul om care a pășit pe Lună. Iar în 2016, chiar în ajunul zilei în care s-ar fi împlinit 45 de ani de la aselenizarea sa, a murit Edgar Mitchell, pilot al modulului lunar Apollo 14.

Dintre cei 12 oameni care au pășit pe Lună doar patru mai sunt în viață: Buzz Aldrin (88 de ani), David Scott (85 de ani), Charles Duke (82 de ani) și Harrison Schmitt (82 de ani).

Neil Armstrong, primul om care pășit pe Lună, a murit în 2012, la 82 de ani.

În afară de aceștia au mai ajuns să calce pe solul lunar Pete Conard (a murit în 1999, la 69 de ani, a fost colegul de misiune al lui Alan Bean), Alan Shepard (mort în 1998, la 74 de ani) și James Irwin (el a murit cel mai devreme, în 1991, la 61 de ani).

Au fost șase misiuni Apollo cu aselenizare (11, 12, 14, 15, 16, 17), desfășurate între iulie 1969 - decembrie 1972.  Nu toți astronauții coborau însă pe solul lunar. Potrivit protocolului, doi coborau și unul rămânea pe orbită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
shoturi alcool
Cinci turiști au murit în Laos, după ce băut „shot-uri” primite gratuit. Avertisment printre călători, în...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...