Cei doi giganți ai tehnologiei, Google și Facebook, au confirmat că au căzut victimă unei presupuse fraude care le-ar fi produs prejudicii de peste 100 de milioane de dolari, relatează vineri BBC.
În luna martie s-a publicat informația că un bărbat din Lituania a fost acuzat de un atac de tip „email phishing” asupra a „două companii cu sediul în SUA”, care nu au fost numite la momentul respectiv. Reprezentanți ai companiilor ar fi fost păcăliți să vireze în conturile bancare ale bărbatului peste 100 de milioane de dolari. Pe 27 aprilie, Fortune a scris că cele două victime ale fraudei au fost Facebook și Google.
Bărbatul acuzat că ar fi în spatele înșelătoriei, Evaldas Rimasauskas, în vârstă de 48 de ani, s-ar fi dat drept un manufacturier din Asia și ar fi înșelat companiile cel puțin între 2013 și 2015.
„Emailuri frauduloase au fost trimise angajaților și agenților companiilor victimă, care efectuau în mod regulat tranzacții de mai multe milioane de dolari cu compania din Asia”, a precizat în martie Ministerul Justiției din SUA.
Emailurile au fost trimise de pe conturi concepute în așa fel încât să se semene cu cele ale angajaților companiei din Asia, potrivit sursei citate.
Rimasauskas este acuzat și că a falsificat facturi, contracte și scrisori "care au dat impresia că au fost întocmite și semnate de executivi și agenți ai companiilor victimă".
„Am detectat această fraudă care a vizat echipa noastră de management și am alertat cu promptitudine autoritățile”, a precizat Google într-un comunicat. „Am recuperat banii și suntem încântați că problema este rezolvată”, a mai menționat compania.
Totuși, firma nu a dezvăluit câți bani a transferat în conturile lituanianului și apoi recuperat. Fapt valabil și în cazul celeilalte companii. „Facebook a recuperat cea mai mare parte a fondurilor la puțin timp după incident și a cooperat cu autoritățile în investigația lor”, a precizat o purtătoare de cuvânt a companiei.
Gradul de sofisticare al înșelătoriilor pe bază de phishing a crescut în ultima vreme, potrivit unui recent raport al Europol. Frauda de tip CEO, în care autorul fraudei se dă drept șeful unei companii, provoacă o îngrijorare specială.
„Solicitarea de plată este de obicei urgentă și coincide de multe ori cu ultimele ore ale programului pentru a face verificarea dificilă. Asemenea atacuri profită de multe ori de evenimente anunțate public precum fuziunile, în timpul cărora poate exista un anumit grad de agitație și nesiguranță”, se menționează în raportul Europol.
Pentru a evita să cadă în capcana unor astfel de fraude, firmele sunt sfătuite să verifice cu atenție solicitările noi de plată înainte de a le autoriza.