Fost parlamentar ucrainean, acuzat că ar fi agent rus, acuzat de fraudă şi spălare de bani în SUA

Data publicării:
Andrii Derkach in costum vorbeste la microfon
Andrii Derkach. Foto: Wikipedia

Un presupus agent rus, acuzat de implicare în tentative de interferenţă în alegerile americane din 2020, a fost inculpat miercuri în Statele Unite pentru fraudă şi spălare de bani în legătură cu achiziţionarea unor apartamente de lux în California. Andrii Derkach a fost ales de mai multe ori în Parlamentul Ucrainei, iar autoritățile americane au stabilit că „el a fost un agent activ rus de mai bine de un deceniu”.

„Acest complice al Kremlinului a fost sancţionat pentru că a încercat să otrăvească democraţia, a arătat că era dispus şi capabil să exploateze sistemul bancar în scopurile sale ilicite”, a declarat procurorul federal din Brooklyn, Breon Peace, citat de AFP, potrivit Agerpres.

Andrii Derkach şi-a ascuns identitatea atunci când a cumpărat în 2013, pentru 3,9 milioane de dolari, două apartamente în Beverly Hills, la periferia Los Angelesului, scrie presa americană.

El a mai fost sancţionat de Washington în septembrie 2020 pentru că a încercat să-l „discrediteze” pe Joe Biden, la acea dată candidat la Casa Albă, în cadrul „ingerinţelor străine pentru a submina alegerile prezidenţiale”.

Un membru bogat şi pro-rus al parlamentului ucrainean, Andrii Derkach este considerat de Washington drept un „agent rus activ”.

Ajutat de soţia sa, Oksana Terekhova, el ar fi înfiinţat mai multe companii şi conturi fictive folosind nume false pentru a-şi ascunde identitatea atunci când cumpăra proprietăţi imobiliare, folosite de familia şi în special de fiica sa, care locuia într-unul dintre apartamente, potrivit rechizitoriului.

Departamentul de Justiţie a indicat că a confiscat cele două reşedinţe înainte de a emite sancţiuni împotriva lui Derkach în 2020, care prevedeau îngheţarea tuturor bunurilor sale din Statele Unite.

Andrii Derkach s-a întâlnit la sfârşitul lui 2019 cu Rudy Giuliani, avocatul personal al preşedintelui Trump, în prima linie a unui efort de a dovedi presupuse acte de corupţie comise de Joe Biden şi fiul lui Hunter în legătură cu Ucraina.

Aceste afirmaţii au fost între timp larg dezminţite.

Legăturile strânse dintre Andreii Derkach şi Rusia sunt bine stabilite.

Tatăl său a fost directorul serviciului de securitate al Ucrainei, iar el a mers la centrul de instruire al serviciului de informaţii din ministerul rus de securitate înainte de a se alătura serviciului de securitate ucrainean.

În 2020, Trezoreria SUA a indicat că „el a fost un agent activ rus de mai bine de un deceniu”.

Andrii Derkach, 55 de ani, urmează să răspundă la şapte capete de acuzare pentru încălcare de sancţiuni, fraudă bancară şi spălare de bani, iar, dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 30 de ani de închisoare.

Departamentul de Justiţie de la Washington a declarat că nu ştie unde se află Derkach.

În iunie, el a fost acuzat de guvernul de la Kiev că sprijină invadarea Ucrainei de către Rusia şi a fost emis un mandat de arestare pe numele său, reaminteşte AFP.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri