Donald Trump și-a donat salariul pe trei luni pentru lupta împotriva coronavirusului

Data actualizării: Data publicării:
Presedintele Donald Trump sustine o conferinta de presa la Casa Alba
Foto: Guliver / Getty Images

Președintele american Donald Trump a donat 100.000 de dolari, salariul său pe trei luni, unor fonduri care urmează să fie folosite pentru lupta împotriva coronavirusului COVID-19, a anunțat, marți seara, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.

Secretarul de presă al Casei Albe, Stephanie Grisham, a scris pe Twitter că Trump a trimis un cec de 100.000 de dolari către Departamentul de Sănătate și Servicii Umane.

„Trump își donează salariul pe trimestrul patru din 2019 către @HHSGov pentru a sprijini eforturile întreprinse pentru izolarea și combaterea coronavirusului”, a transmis Grisham în mesajul său de pe Twitter, potrivit Mediafax.

Donald Trump a anunțat atunci când a fost ales președinte că își va dona tot salariul pe care îl va obține pe parcursul mandatului său, unor cauze umanitare.

SUA: 7 decese și peste 100 de cazuri cu coronavirus

Începând de sâmbătă, virusul a ucis șapte persoane în SUA unde au fost confirmate până acum peste 100 de cazuri.

Persoanele infectate cu noul coronavirus au fost confirmate în 12 state, majoritatea dintre acestea fiind raportate în California şi Washington.

Aproximativ un sfert dintre cazurile actual ar fi fost, cel mai probabil, transmise prin intermediul comunităţilor SUA şi nu din cauza călătorilor din afară, susţin oficialii americani.

Autoritățile americane au decis să testeze de coronavirus un milion de oameni, în şase zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri