Donald Trump a ţinut unul dintre cele mai lungi discursuri despre Starea Naţiunii din istoria acestui eveniment. A durat 82 de minute. Ca şi anul trecut, Trump şi-a început discursul cu un apel la unitate adresat politicienilor americani. A vorbit în termeni elogioşi despre economia SUA care ar fi ajuns, după doi ani sub conducerea sa, cea mai "fierbinte" din lume. A promis reducerea preţului medicamentelor şi dispariţia HIV în următorii 10 ani. În acelaşi timp, a cerut Congresului să ia măsuri pentru apărarea graniţelor ameninţate de imigraţia ilegală şi s-a arătat dispus să negocieze, în numele Statelor Unite, un nou tratat al armelor nucleare intermediare.
Donald Trump le-a cerut politicienilor să renunţe la interesele de partid, în favoarea interesului naţional pe care susţine că îl reprezintă.
„Agenda pe care o voi prezenta nu este o agendă republicană sau o agendă democrată, ci este agenda poporului american. Victoria nu înseamnă să câştigi pentru partid. Victoria înseamnă să câştigi pentru ţara noastră”, a spus Trump.
Prreşedintele american vrea unitate pentru a construi zidul de la graniţa cu Mexicul. I-a prezentat din nou pe imigranţii din america latină ca fiind un pericol pentru cetăţenii SUA. Zidul, a cărui finanţare a provocat blocajul bugetar din SUA, va fi construit, a insistat Donald Trump.
„Tocmai am auzit că oraşele mexicane, ca să scape de imigranţii ilegali din zonele lor, închiriază camioane şi autobuze ca să-i ducă până aproape de ţara noastră, în zone unde graniţa este puţin protejată. Avem datoria morală de a crea un sistem de imigrări care să protejeze vieţile şi locurile de muncă ale cetăţenilor noştri. Asta include şi obligaţia faţă de milioanele de imigranţi care trăiesc astăzi aici, care au urmat regulile şi au respectat legile noastre. Imigranţii legali ne îmbogăţesc naţiunea şi să întăresc societatea în nenumărate feluri”, a adăugat el.
Un nou mesaj de sprijin pentru liderul opoziției din Venezuela
Donald Trump a reafirmat sprijinul Statelor Unite pentru preşedintele interimar al Venezuelei, Juan Guaido, şi a acuzat regimul Maduro că politicile sale socialiste au ruinat ţara. În plus, i-a avertizat şi pe politicienii americani care vor să introducă socialismul în Statele Unite.
„Condamnăm brutalitatea regimului Maduro, ale cărui politici socialiste au dus ţara, cea mai bogată din America Latină, într-o stare de sărăcie abjectă şi în disperare. Aici, în Statele Unite, suntem alarmaţi de noile apeluri pentru adoptarea socialismului la noi în ţară. America are la bază libertate şi independenţă, nu coerciţie, dominaţie şi control guvernamentale. Suntem născuţi liberi şi vor rămâne liberi. America nu va fi niciodată o ţară socialistă!”, a mai spus Donald Trump.
Trump despre tratatul INF
În ceea ce priveşte tratatul forţelor nucleare intermediare cu Rusia, care a fost suspendat, a spus că vrea o renegociere care să includă şi alte ţări.
„În timp ce noi am respectat înţelegerea la literă, Rusia a încălcat în repetate rânduri prevederile. Acest lucru se întâmplă de mai mulţi ani. De aceea, am anunţat că Statele Unite se retrag din tratatul forţelor nucleare intermediare, cunoscut ca tratatul INF. Chiar nu avem de ales. Poate că vom putea negocia o altă înţelegere, la care să se alăture China şi alţii. Sau poate nu vom putea. În acest caz, vom cheltui şi vom inova mai mult ca oricine (în domeniul militar - n.r.), de departe”, a spus președintele american.