Doi prieteni de-o viață au descoperit printr-o coincidență incredibilă că sunt frați

Data publicării:
frati

Povestea incredibilă a doi americani face înconjurul lumii. Alan Robinson și Walter Macfarlane sunt prieteni de 60 de ani, iar anul acesta au sărbătorit ceea ce ei numesc „un miracol de Crăciun”. Cei doi au aflat de curând că sunt frați, relatează presa din Hawaii.

Alan și Walter s-au născut și au crescut în Oahu, Hawaii. Ei s-au cunoscut la școală și au rămas prieteni decenii întregi. Între cei doi este o diferență de vârstă de 15 luni și au aflat printr-o coincidență că au aceeași mamă biologică.

Alan Robinson fusese adoptat, în timp ce Walter Macfarlane avea mai multe întrebări legate de tatăl său biologic. Macfarlane a încercat să afle mai multe despre originile sale cu ajutorul site-ului Ancestry.com, care oferă servicii de testare ADN. Testul a arătat că Macfarlane avea ADN similar cu un alt utilizator și, mai mult decât atât, cei doi aveau cromozomi X identici, adică aveau aceeași mamă.

Macfarlane l-a sunat pe Robinson și i-a povestit despre utilizatorul Robi737, descoperit pe Ancestry, care îi era frate, fără să știe că utilizatorul respectiv era chiar prietenul său cu care vorbea la telefon. Cei doi au pus rapid cap la cap informațiile și și-au dat seama că, pe lângă o prietenie de 60 de ani, aveau și legături de sânge.

„A fost un șoc, dar când ne-am gândit mai bine ne-am dat seama că avem multe trăsături fizice în comun. A fost o experiență copleșitoare și încă este. Nu știu cât timp va dura până când îmi voi reveni din șoc”, spune Alan Robinson.

Cei doi le-au dat vestea cea mare familiilor lor chiar de Crăciun. „Este cel mai bun cadou pe care l-aș fi putut primi”, spune Robinson. „Este un adevărat miracol de Crăciun și suntem foarte fericiți că ne-am găsit unul pe celălalt”, adaugă Macfarlane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri