Decizie istorică a Curții Supreme din SUA: un angajat nu poate fi concediat pentru că are o altă orientare sexuală

Data publicării:
Curtea Supremă a SUA
Curtea Supremă a SUA Foto: Guliver/GettyImages

Curtea Supremă din Statele Unite a luat luni o decizie istorică în favoarea comunităților care au o altă orientare sexuală: angajatorii care îi concediază pentru că sunt gay sau transgender încalcă legile federale referitoare la drepturile civile, relatează BBC.

Decizia a fost luată cu șase voturi „pentru” și trei „împotrivă”, în condițiile în care curtea este dominată de judecători considerați conservatori. 

Legea federală, spun judecătorii, interzice discriminarea bazată pe sex, iar asta se referă inclusiv la orientarea sexuală. 

Articolul VII din Actul pentru Drepturi Civile din 1964 interzice angajatorilor să discrimineze angajații pe baza sexului, genului, rasei, culorii, originii etnice și religiei, au conchis judecătorii.

Este o victorie majoră pentru comunitatea LGBTQ și susținătorii ei.

Decizia Curții Supreme vine ca soluție la trei dosare ajunse în justiție și soluționate contradictoriu, după ce reclamanții s-au plâns că șefii lor i-au concediat pe motiv că sunt gay sau transgender. 

Este vorba de Donald Zarda, un instructor de skydiving din New York, decedat între timp în 2014 într-un accident, care a spus că a fost concediat după ce i-a spus unei cliente cu care făcea scufundări în tandem să nu-și facă griji pentru contactul fizic dintrei ei, pentru că el este „100 la sută gay”.  Compania a susținut că nu l-a concediat din cauza orientării lui sexuale, ci pentru că a împărtășit informații personale cu un client. 

Gerald Bostock, fost angajat al serviciilor sociale din Georgia, și-a pierdut slujba după ce a înființat o ligă de softball pentru gay, dezvăluindu-și public orientarea sexuală. 

În fine, o angajată a unei firme de pompe funebre din Michigan, Aimee Stephens, a susținut că a fost concediată după ce lucrând șase ani ca bărbat, cu un nume de bărbat, a anunțat compania că este transgender și că își va lua o identitate de femeie. După două săptămâni a fost concediată pentru că a insistat să poarte haine de femeie la întâlnirile de afaceri. 

Redactor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri