Coronavirus: 300.000 de cazuri înregistrate în SUA, peste 8.000 de morţi. Metropola New York, focarul principal
Data actualizării: Data publicării:
Statele Unite au depăşit sâmbătă pragul de 300.000 de cazuri înregistrate de COVID-19, potrivit bilanţului prezentat de Universitatea americană Johns Hopkins, notează AFP, citată de Agerpres.
Pandemia a făcut cel puţin 8.162 de morţi în întreaga ţară, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, actualizate continuu.
Pragul de 200.000 de cazuri înregistrate a fost depăşit miercuri, o creştere a vitezei posibilă pe fondul unei mai largi disponibilităţi a testelor de depistare în Statele Unite.
Focarul principal al pandemiei americane este statul New York, şi în special oraşul New York, care a înregistrat singur 1.905 decese.