CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

Data actualizării: Data publicării:
colaj foto cu joe biden si donald trump
Joe Biden și Donald Trump. Foto: Colaj fotografii Profimedia

Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşedinte al SUA se confruntă într-un astfel de exerciţiu de retorică şi argumentaţie. De asemenea, va fi prima dată când cei doi preşedinţi se vor afla faţă în faţă de la cele două confruntări precedente ale lor din campania din 2020 - când gestionarea pandemiei de coronavirus de către Trump a dominat peisajul politic, relatează CNN, postul care găzduieşte dezbaterea.

Dezbaterea de joi va fi cea mai timpurie din istoria modernă a ciclului electoral, având loc înainte ca cele două partide să-i desemneze oficial pe Biden şi Trump drept candidaţii lor pentru alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, relatează News.ro.

Trump are deja un cazier judiciar - inclusiv condamnarea sa în New York pentru falsificarea înregistrărilor contabile legate de ascundera unor plăţi, plus două dosare ce decurg din eforturile sale de a anula alegerile din 2020 şi acuzaţii ca urmare a manipulării documentelor clasificate după ce a părăsit funcţia prezidenţială.  Dar acum, Biden - deja cel mai în vârstă preşedinte pe care l-au avut vreodată Statele Unite - are propriile sale probleme juridice. Fiul lui Biden, Hunter, a fost condamnat pentru posesie de arme de foc şi este frecvent ţinta lui Trump şi a altor republicani.

Dezbaterea de 90 de minute este programată să înceapă la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României) pe CNN, cu Jake Tapper şi Dana Bash ca moderatori. Aceasta va avea loc în studiourile televiziunii din Atlanta şi nu va exista public.

Potrivit CNN, opt lucruri sunt de urmărit în dezbatere:

Pe ce se concentrează Trump: Bilanţul lui Biden sau nemulţumirile sale

Cei care nu au intrat încă pe deplin în cursa prezidenţială din 2024 ar putea fi surprinşi de cât de retrospective sunt cele mai frecvente replici ale fostului preşedinte. La mitingurile de campanie şi la discursurile ţinute în cadrul reuniunilor dreptei, Trump dedică o mare parte din comentariile sale nemulţumirilor personale - reluând afirmaţii, deja demult dezminţite, privind frauda generalizată la alegerile din 2020, calificând drept patrioţi insurgenţii care au luat cu asalt Capitoliul SUA la 6 ianuarie 2021 şi atacând acuzaţiile penale cu care se confruntă în Washington, Florida şi Georgia drept răzbunări politice. Această litanie de nemulţumiri ar putea anima mulţimile de susţinători ai lui Trump, dar este puţin probabil să convingă un public mai larg de alegători - care ar putea lua în considerare să îl susţină - că se concentrează pe interesele lor. Acesta este motivul pentru care consilierii şi aliaţii lui Trump l-au îndemnat pe fostul preşedinte să se concentreze pe probleme precum economia, criminalitatea şi inflaţia în timpul dezbaterii cu Biden. Lipsa unei audienţe în studio îl poate ajuta pe Trump, care se hrăneşte cu reacţiile publicului său, să rămână pe drumul cel bun.

Cum încearcă Biden să răspundă la îndoielile în legătură cu vârsta sa

În fiecare zi în care Biden, în vârstă de 81 de ani, se trezeşte ca preşedinte, el stabileşte un record ca fiind cea mai în vârstă persoană care a deţinut vreodată această funcţie - şi orice pas greşit, declaraţie sinuoasă sau şir al gândurilor pierdut pe scena dezbaterii va fi analizat cu atenţie sau chiar distorsionat de aliaţii lui Trump, care are 78 de ani. Joi va fi prima expunere amplă a lui Biden în faţa a milioane de americani de la ultima rundă de dezbateri de acum aproape patru ani, iar preşedintele va încerca să evite orice lucru care ar putea consolida îngrijorările cu privire la vârsta sa, transformând în acelaşi timp problema vârstei într-un atu legat de experienţă: Da, le cere alegătorilor să îşi pună încrederea într-o persoană care ar avea 86 de ani până la sfârşitul celui de-al doilea mandat, dar, de asemenea, intră în dezbatere cu mai multă experienţă decât oricine a candidat vreodată la preşedinţie - şi este capabil să folosească cunoştinţele dobândite pentru a negocia şi a adopta o legislaţie bipartizană.

Cel mai bun scenariu pentru Biden este o repetare a discursului său despre Starea Uniunii de la începutul acestui an: un discurs puternic şi clar care îl arată pe preşedinte încrezător, relaxat şi capabil să respingă în mod eficient loviturile adversarului său, atenuând îngrijorările legate de vârstă şi mărind diferenţa în ceea ce până acum a fost o cursă extrem de strânsă.

În cel mai rău caz, el va comite genul de greşeală care va consolida vârsta lui Biden ca o preocupare majoră pentru alegători până în ziua alegerilor.

Ce va spune Trump despre avort

În 2016, Trump a promis că va aborda problema avortului şi a drepturilor reproductive. Mulţi conservatori au fost sceptici că el va încerca să elimine Roe v. Wade, în timp ce majoritatea liberalilor au crezut că va face tot posibilul să facă exact acest lucru. Opt ani mai târziu, există o disonanţă similară în întregul spectru politic. Cei de dreapta, care au sărbătorit decizia Curţii Supreme de a anula decizia Roe, sunt acum frustraţi ocazional de refuzul lui Trump de a dubla aceasta în discursul public şi de a insista pentru o interdicţie naţională a avortului. Stânga este sigură că, dacă va fi ales, Trump va îmbrăţişa cea mai conservatoare poziţie posibilă.

Ceea ce va spune Trump în timpul dezbaterii va fi mai puţin interesant pentru conţinutul său decât pentru cei cărora aparent li se va adresa. Pare puţin probabil, dar fostul preşedinte ar putea încerca să îşi consolideze poziţia faţă de dreapta religioasă vorbind dur pe această temă. Cel mai probabil, el va devia, îl va ataca pe Biden şi - cel mult - va vorbi, aşa cum a făcut pe parcurs, despre candidaţii săi la Curtea Supremă şi va spune că problema este mai bine să fie lăsată la latitudinea statelor.

O parte din imprevizibilitate provine din modul în care s-au desfăşurat alegerile primare în Partidul Republican. Trump nu a participat la nicio dezbatere, iar candidaţii care au fost prezenţi au fost, în cea mai mare parte, foarte rezervaţi cu privire la o problemă care, în ciuda importanţei sale în rândul unor conservatori, a provocat reacţii negative semnificative chiar şi împotriva celor mai moderaţi republicani.

Atenţie sporită la inflaţia sub Biden

Deşi inflaţia a încetinit de la vârful său din iunie 2022, efectul cumulativ al preţurilor mai mari a fost mult timp o piedică în ratingul de aprobare al lui Biden. În interviuri, Biden a minimalizat în mare măsură stresul economic pe care mulţi americani spun că îl simt, apărând bilanţul economic al administraţiei sale. "Niciun preşedinte nu a avut parcursul nostru în ceea ce priveşte crearea de locuri de muncă şi scăderea inflaţiei", a declarat el într-un interviu acordat în luna mai lui Erin Burnett de la CNN.

Biden a afirmat în mod fals că inflaţia era de 9% când a preluat mandatul. În realitate, inflaţia a atins acel vârf după mai mult de 16 luni de mandat. Un grup pro-Trump, Securing American Greatness, a lansat un spot TV în Georgia cu câteva zile înainte de dezbatere, acuzându-l pe Biden că "neagă realitatea" în privinţa inflaţiei. "De ce nu recunoaşte Biden cât de rele sunt lucrurile?", spune un narator în spot. "Este vorba de necinste sau de demenţă?" continuă vocea din spot.

Cu toate acestea, Biden are o contrapondere uşor de invocat: Experţii au declarat că multe dintre propunerile lui Trump - inclusiv tarifele ridicate, limitele stricte privind imigraţia şi măsurile care i-ar da preşedintelui mai multă putere de a reduce ratele dobânzilor - ar înrăutăţi inflaţia.

Ce spune Biden despre Trump şi democraţie

În discursurile şi apariţiile politice de când campania a început în mod serios, la începutul acestui an, Biden a spus în mod repetat că se teme că însăşi fundaţia democraţiei americane este în joc dacă Trump recâştigă Casa Albă. "De la preşedintele Lincoln şi de la Războiul Civil, libertatea şi democraţia nu au mai fost atacate aici, acasă, aşa cum sunt astăzi", a declarat Biden în timpul discursului său despre Starea Uniunii de la începutul acestui an. Joi, pentru prima dată, Biden va avea şansa de a-l confrunta pe Trump faţă în faţă cu privire la negarea rezultatelor alegerilor, care au condus la evenimentele din 6 ianuarie 2021, la reverenţele sale în faţa Rusiei în detrimentul aliaţilor SUA şi la promisiunea sa declarată de a căuta răzbunare pentru cei care, susţine el, l-au nedreptăţit politic.

Cum abordează Biden chestiunea Israel şi Gaza

S-ar putea să nu reprezinte principala problemă pentru alegători în majoritatea sondajelor, dar spectrul ofensivei în curs a Israelului în Gaza a aruncat o umbră asupra campaniei lui Biden - în special, asupra capacităţii sale de a reînvia coaliţia diversă, de centru-stânga, care l-a condus la victorie în urmă cu patru ani. Acest câmp mare este, astăzi, plin de oameni cu opinii extrem de diferite cu privire la conflict şi la modul în care preşedintele gestionează relaţia SUA cu Israelul şi cu liderul său de dreapta, Benjamin Netanyahu. Niciuna dintre părţile implicate în dezbaterea internă nu este înclinată spre compromisuri, ceea ce face destul de dificil să ne imaginăm că Biden îi va mulţumi pe toţi cei aflaţi la stânga lui Trump.

Campania lui Biden ştie toate acestea, desigur, aşa că va fi interesant - şi instructiv - să auzim mesajul său şi să analizăm unde este direcţionat, scrie CNN. Este dificil de prezis pe ce se va concentra. Trump a lansat, ca de obicei, o serie de opinii cu privire la război şi la implicaţiile sale politice.

Opoziţia lor în materie de politică externă

Afinitatea lui Trump pentru preşedintele rus Vladimir Putin nu este un secret. Opiniile sale cu privire la ajutorul acordat de SUA şi NATO Ucrainei, care se opune invaziei ruseşti de mai bine de doi ani, sunt cam greu de stabilit. Ceea ce ştim, totuşi, sugerează că o a doua administraţie Trump ar fi mult mai binevenită la Moscova decât la Kiev.

Cu doar câteva zile în urmă, Reuters a raportat că doi consilieri de top ai lui Trump pe probleme de politică externă au elaborat un plan menit, în teorie, să pună capăt războiului prin condiţionarea ajutorului letal din partea SUA de intrarea Ucrainei în negocieri de pace cu Putin. În cazul în care Rusia nu se prezintă la masa negocierilor, în acest cadru, acest sprijin ar fi sporit. În mod esenţial, însă, încetarea focului care ar însoţi negocierile ar îngheţa conflictul pe fronturile sale actuale. Campania Trump s-a distanţat, în parte, de plan, menţionând că acei consilieri care l-au scris nu sunt pe statul său de plată. Dar povestea a avut rezonanţă, pentru că semăna foarte mult cu ceva ce Trump ar putea spune sau propune - în special având în vedere promisiunile sale opace de a pune capăt războiului imediat, dacă este ales.

Viziunea lui Biden asupra lumii este diferită. El sprijină ferm Ucraina şi a cheltuit un capital politic imens pentru a determina Congresul SUA să aprobe acordarea de ajutor militar Kievului. El s-a poziţionat, de asemenea, în fruntea Europei liberale, în special a NATO, care a făcut aproape totul în afară de a trimite trupe peste graniţă.

Divergenţele lor privind frontiera şi imigraţia

Trump şi republicanii au făcut din situaţia de la graniţă o problemă centrală a campaniei, iar Trump a promis să folosească puterea guvernului federal pentru "a elimina din Statele Unite membrii cunoscuţi sau suspectaţi ai bandelor, traficanţii de droguri sau membrii cartelurilor". El a avut, de asemenea, unele sugestii mai extravagante, inclusiv înfiinţarea unei ligi UFC a migranţilor.

Politicile în materie de imigraţie ale lui Biden îi oferă preşedintelui mult spaţiu pentru a-şi demonstra abordarea ca fiind una plină de compasiune, care urmăreşte să menţină familiile unite şi carierele şi vieţile intacte, dar îl expun şi criticilor din ambele părţi. Biden a inversat sau a anulat unele dintre politicile stricte ale lui Trump în materie de imigraţie imediat după preluarea mandatului, dar a revenit asupra unora dintre aceste schimbări atunci când numărul imigranţilor a crescut, oraşele de frontieră au devenit copleşite şi ratingurile sale de aprobare au fost afectate. El a elaborat cel mai amplu pachet bipartizan de reformă a imigraţiei din ultimii ani, dar susţinătorii lui Trump l-au eliminat pentru a-i permite fostului preşedinte să facă campanie împotriva lui Biden pe această temă. Surse au declarat pentru CNN că se aşteaptă ca Biden să treacă la ofensivă în ceea ce priveşte imigraţia - calificând politicile lui Trump drept extreme, iar pe ale sale ca fiind ghidate de compasiune.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri