Biden va anunța tarife mai mari aplicate unor importuri din China. Mașinile electrice ar putea fi taxate de 4 ori mai mult

Data publicării:
Photos show thousands of electric vehicles at port amid fears over Chinese spying
Foto: Profimedia Images

Preşedintele SUA, Joe Biden, urmează să anunţe noi tarife care vor fi aplicate importurilor din China de săptămâna viitoare, care vizează sectoare strategice, inclusiv o majorare semnificativă a taxelor vamale pentru vehiculele electrice (EV), spun trei persoane familiarizate cu această chestiune, citate de Reuters.

Anunţul complet, aşteptat marţi, va menţine tarifele existente pentru multe bunuri chinezeşti, stabilite de fostul preşedinte Donald Trump, potrivit uneia dintre persoane, dar va adăuga şi noi tarife pentru semiconductori şi echipamente solare, precum şi majorarea tarifelor pentru vehiculele electrice, potrivit uneia dintre surse.

Echipamentele medicale fabricate în China, cum ar fi seringile şi echipamentele de protecţie personală, vor avea, de asemenea, tarife suplimentare, au declarat sursele pentru Reuters.

În revizuirea aşa-numitelor „tarife ale Secţiunii 301”, administraţia Biden s-a concentrat asupra industriilor despre care spune că sunt din domenii strategice competitive şi de securitate naţională, a spus una dintre persoane.

Actualizarea mult aşteptată a tarifelor vine după ce un număr de legiuitori au cerut majorări masive ale tarifelor pentru vehicule din China. Sunt relativ puţine vehicule uşoare fabricate în China care sunt importate acum în SUA.

Tarifele pentru vehiculele electrice chinezeşti se vor multiplica de patru ori conform noului plan al lui Biden, a relatat Wall Street Journal, citând oameni familiarizaţi cu această chestiune.

Preşedintele Comitetului Bancar al Senatului, Sherrod Brown, doreşte ca administraţia Biden să interzică definitiv vehiculele electrice chinezeşti, din cauza temerilor că prezintă riscuri pentru datele personale ale americanilor.

Biroul Reprezentantului pentru Comerţ al SUA a făcut recomandările Casei Albe în urmă cu câteva săptămâni, dar un anunţ final a fost amânat din cauza discuţiilor interne, au spus sursele.

Anunţul ar putea veni ulterior zileri de marţi, au spus unele surse.

Biden, un membru al Partidului Democrat care doreşte realegerea în funcţia de preşedinte în noiembrie, caută să-și diferențieze abordarea față de cea a candidatului republican Donald Trump, care a propus tarife generale, considerate de oficialii de la Casa Albă prea directe şi predispuse să provoace inflaţie.

Trump a promis tarife de 60% sau chiar mai mari pentru toate mărfurile chinezeşti.

Casa Albă şi biroul Reprezentantului comercial al SUA au refuzat să comenteze.

Măsurile ar putea provoca represalii din partea Chinei într-un moment de tensiuni sporite între cele mai mari două economii ale lumii.

Impunerea extinsă de tarife de către Trump în timpul preşedinţiei sale 2017-2021 a declanşat un război tarifar cu China.

Ambii candidaţi din 2024 s-au îndepărtat de consensul de liber schimb care a domnit cândva la Washington, perioadă influenţată de aderarea Chinei la Organizaţia Mondială a Comerţului în 2001.

În 2022, Biden a lansat o revizuire a politicii erei Trump în conformitate cu Secţiunea 301 din legea comercială a SUA. Luna trecută, el a cerut taxe vamale mult mai mari ale SUA pentru produsele metalice din China, dar produsele vizate erau limitate, estimate la peste 1 miliard de dolari pentru produse din oţel şi aluminiu, a declarat un oficial american.

Biden a anunţat, de asemenea, lansarea unei investigaţii asupra practicilor comerciale din China în sectoarele construcţiilor navale, maritime şi logistice, un proces care ar putea duce la mai multe tarife.

De asemenea, administraţia Biden a făcut presiuni asupra Mexicului pentru a interzice Chinei să-şi vândă indirect produsele metalice către Statele Unite de acolo.

China a spus că măsurile tarifare sunt contraproductive şi provoacă prejudicii economiei SUA şi celei globale.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Surpriza din declarația de avere a lui Victor Ponta! În ce și-a investit banii candidatul
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Pro FM
Justin și Hailey Bieber, luați peste picior de fani. Sunt acuzați că au copiat vacanța Selenei: „Aceeași...
Film Now
Macaulay Culkin a câștigat milioane de dolari încă din copilărie, dar nu știe să conducă. Brenda Song l-a dat...
Adevarul
Rivalii chinezi ar putea îngropa Tesla. O nouă tehnologie de încărcare a companiei chineze BYD oferă o...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț despre creșterea pensiilor din toamnă. „Majorările să fie sustenabile”
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
De cât somn avem cu adevărat nevoie? Cercetătorii dezvăluie ce se întâmplă cu creierul atunci când nu dormim...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile