Un banal control în trafic pentru că şoferul nu purta centura de siguranţă s-a încheiat cu o ploaie de focuri de armă în Chicago.
Un organism de supraveghere a poliţiei a publicat marţi imagini cu acest control în trafic efectuat de trei agenţi, care s-a încheiat cu o tragedie. Scena a avut loc pe 21 martie.
În imaginile surprinse de camera de corp pe care o avea unul dintre poliţişti, se poate vedea cum un agent l-a oprit pentru a-l verifica pe şoferul unui SUV alb cu geamuri fumurii.
"Deschide uşa, acum", repetă agentul de mai multe ori. Tânărul de 26 de ani de la volan refuză.
Potrivit Biroului civil pentru responsabilitatea poliţiei (Civilian Office of Police Accountability, agenţia de supraveghere civilă a Departamentului de Poliţie din Chicago), şoferul SUV-ului a deschis focul asupra poliţiştilor, rănindu-l pe unul dintre ei, înainte de a fugi.
Poliţiştii au ripostat imediat, trăgând nu mai puţin de 96 de focuri de armă în 41 de secunde. Şoferul vehiculului a murit.
O anchetă este în curs de desfăşurare, iar agenţii au fost suspendaţi până la aflarea rezultatului.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Editor : G.M.