Doi oameni au murit până acum, în trei astfel de incidente, în capitala statului Texas. Autorităţile spun că este vorba de pachete lăsate în faţa caselor unor persoane de culoare. Coletele explodează în momentul în care sunt deschise.
Oficialii nu au anunţat ce tip de explozibil este folosit, însă cazul a fost preluat de agenţii FBI.
Potrivit jurnaliştilor americani, nu există informaţii că ar fi vorba de atacuri teroriste, dar nu este exclusă ideea unor răzbunări împotriva minorităţilor.