Senatul SUA a decis că punerea sub acuzare a lui Trump e constituțională. Procedura continuă cu ajutorul a 6 republicani

Data actualizării: Data publicării:
plenul senatului sua
Senatul SUA.Foto: Getty I mages

Senatul Statelor Unite a început marţi (ora locală 13:00) al doilea proces de impeachment al fostului preşedinte Donald Trump. Acesta a fost inculpat de Camera Reprezentanţilor pentru „instigare la insurecţie”, în legătură cu asaltul fanilor săi asupra Capitoliului, în data de 6 ianuarie. Procesul a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor. Este nevoie de o majoritate de două treimi pentru condamnare: 67 de voturi.

ACTUALIZARE: Senatorul Bill Cassidy, un republican din Louisiana, a fost singurul senator republican care și-a schimbat votul în privința constituționalității procesului de acuzare a fostului președinte Donald Trump.

Cassidy votase anterior în favoarea moțiunii republicanului Rand Paul care spunea că procesul, după ce Trump și-a părăsit funcția, este neconstituțional.

Într-o declarație pentru CNN, Cassidy a spus că a auzit o “declarație foarte bună la deschidere” de către cei care conduc acuzarea.

El a afirmat că au avut “argumente foarte bune” în privința întrebării de constituționalitate și că a vrut să audă din partea celeilalte tabere.

“Întotdeauna am spus că voi aborda asta cu o minte deschisă și că voi asculta ambele părți ca un jurat imparțial”, a precizat Cassidy.

Anterior votului privind constituționalitatea procesului, avocatul fostului preşedinte republican, David Schoen, a pledat că este "o instrumentalizare politică a procedurii de punere sub acuzare" şi va "diviza", transmite AFP.

"Acest proces va deschide noi răni adânci în naţiune, deoarece mulţi americani îl văd drept ceea ce este în realitate: o încercare a unui grup de politicieni de a-l elimina pe Donald Trump din politică şi de a priva de voturile lor 74 de milioane de alegători", a adăugat el, potrivit Agerpres.

"Aceste elite şi-au bătut joc de ei timp de patru ani", "nu le-a plăcut rezultatul alegerilor din 2016", a asigurat Schoen, recurgând la un argument folosit des de Trump.

ACTUALIZARE: O majoritate a senatorilor au spus că procesul de impeachment împotriva fostului președintele Donald Trump este constituțional, în ciuda unor cereri ale republicanilor de a nu lua în considerare procedurile, potrivit CNN.

Votul a fost 56 “pentru” față de 44 “împotrivă”. Era nevoie de o majoritate simplă pentru a continua.

Cei șase senatori republicani care au votat sunt: Bill Cassidy, Susan Collins, Lisa Murkowski, Mitt Romney, Ben Sasse, Pat Toomey.

Aleşii democraţi au susţinut că Senatul are dreptul de a pune sub acuzare un fost oficial pentru comiterea de ilegalităţi, transmite dpa, citat de Agerpres.

"Timp de secole, opinia predominantă a fost că foştii oficiali sunt supuşi procedurii de punere sub acuzare", a argumentat David Cicilline, senator democrat de Rhode Island, adăugând că Donald Trump rămâne o ameninţare la adresa democraţiei chiar şi după ce a părăsit funcţia.

"Acest proces are o dimensiune personală", a declarat Jamie Raskin. "Sper să amintească Americii în ce măsură democraţie este o chestiune personală". Pe 5 ianuarie, congresmanul democrat îşi înmormântase fiul în vârstă de 25 de ani, care s-a sinucis din cauza depresiei. Pe 6 ianuarie, el îşi invitase fiica şi ginerele fetei mai mari, care doreau să îi fie alături în aceste momente dificile, să îl însoţească la Congres, unde Raskin urma să participe la certificarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale.

Congresmanul democrat de Maryland, care conduce acuzarea, a descris momentele în care fiica şi ginerele său, aflaţi în clădirea Capitolului în timpul asaltului din 6 ianuarie, s-au temut pentru vieţile lor. "Tinerii mei s-au ascuns sub un birou pentru a trimite ultimele SMS-uri şi a-şi lua la revedere în şoaptă la telefon. Credeau că vor muri", a relatat Raskin.

"În jurul meu oamenii îşi strigau soţiile şi soţii, pe cei dragi, pentru a-şi lua rămas bun. Membrii Congresului îşi scoteau insignele de congresmeni pentru a nu putea fi identificaţi de mulţime în timp ce încercau să fugă din calea violenţelor", a declarat Raskin în lacrimi.

"Au murit oameni în acea zi. Ofiţerii s-au trezit cu leziuni la cap şi la creier. Unii oameni au rămas fără ochi. Un ofiţer a suferit un infarct iar un altul şi-a pierdut trei degete în acea zi. Doi ofiţeri s-au sinucis. Senatori, acesta nu poate fi viitorul nostru", a adăugat Raskin.

ACTUALIZARE: Dosarul de acuzare împotriva lui Donald Trump se bazează pe "fapte concrete şi solide", a declarat congresmanul şi procurorul democrat Jamie Raskin, care a difuzat încă de la începutul procesului din Senat un montaj video, relatează AFP.

Alesul democrat, un fost profesor de drept, a promis să evite "lecţiile lungi" plictisitoare şi a proiectat un film de mai multe minute, în care a inclus extrase din declaraţiile inflamatorii ale lui Donald Trump din faţa susţinătorilor săi, adunaţi pe 6 ianuarie la Washington, şi scene cu violenţele produse cu prilejul asaltului asupra Capitoliului.

Liderul majorităţii democrate din senat, Chuck Schumer, a caracterizat faptele reţinute împotriva lui Trump drept "cele mai grave acuzaţii aduse în istoria americană unui preşedinte al SUA", potrivit Agerpres.

Jamie Raskin, care conduce acuzarea, a spus că preşedinţii ar crea o "excepţie din ianuarie" care le-ar permite să încalce legea cu impunitate în ultima lună de mandat dacă senatorii nu îl vor găsi vinovat pe Trump, relatează Reuters.

"Excepţia din ianuarie este o invitaţie la cel mai grav coşmar al părinţilor fondatori... Riscăm să permitem ca 6 ianuarie să devină viitorul nostru", a mai spus el la proces.

Un al doilea proces de punere sub acuzare este fără precedent în istoria SUA, însă este puţin probabil să-l condamne pe fostul lider de la Casa Albă pentru responsabilitatea sa în atacul unor susţinători de-ai săi asupra Capitoliului din Washington, relatează Agerpres citând mai multe agenții internaționale.

Cei 100 de senatori vor juca rolul de juraţi. Conform înţelegerii încheiate luni între liderii celor două formaţiuni din Senat, democratul Chuck Schumer şi republicanul Mitch McConnell, prima zi este dedicată dezbaterii juridice, urmând a se evalua dacă acest proces este constituţional.

Pentru avocaţii săi, Donald Trump nu poate fi judecat în cadrul procedurii de destituire pentru că el deja nu mai este în funcţie. Democraţii răspund că un astfel de proces are ca scop să-l facă pe Trump neeligibil şi să transmită un mesaj de descurajare viitorilor preşedinţi care ar putea încerca să urmeze exemplul lui Trump

Fiecare tabără are două ore la dispoziţie pentru a-şi prezenta argumentele, iar apoi senatorii vor vota asupra constituţionalităţii demersului, decizând astfel dacă doresc continuarea procesului. Democraţii deţin controlul în Senat, deci este puţin probabil ca procesul să se oprească aici.

Ce spun experții despre legalitatea procesului

Majoritatea experţilor în Constituţie sunt de părere că procesul este legitim - chiar dacă nu se poate încheia cu destituirea lui Trump - pentru că evaluează fapte care s-au produs atunci când republicanul era încă preşedinte.

„Nu există o 'excepţie pentru ianuarie' în Constituţie, care să le permită preşedinţilor să abuzeze de putere în ultimele zile (de mandat) fără a da socoteală”, au apreciat cei nouă congresmeni democraţi, desemnaţi procurori în procesul de impeachment, într-un document datat 8 februarie.

Însă într-un vot asemănător care a avut loc la 26 ianuarie, doar cinci din cei 50 de republicani din Senat au votat în favoarea constituţionalităţii procesului, ceea ce anticipează o achitare a lui Trump, dat fiind că este nevoie ca, în afară de cei 50 de congresmeni democraţi, cel puţin 17 congresmeni republicani să voteze în favoarea condamnării lui Trump.

Ce se întâmplă dacă procesul este declarat constituțional

Odată ce Senatul decide că procesul este constituţional, lucru pentru care este nevoie de o majoritate simplă, procesul politic va fi reluat miercuri, la ora locală 12:00 (17:00 GMT), cu expunerea faptelor şi cu pledoariile "procurorilor" şi avocaţilor lui Trump. Procesul de „impeachment” va continua apoi în fiecare zi, cu excepţia zilei de sâmbătă, la cererea unui avocat evreu al lui Trump, şi va fi reluat duminică, cu perspectiva de a se finaliza săptămâna viitoare în cazul în care nu vor fi convocaţi martori.

Se preconizează ca miercuri să înceapă pledoariile „procurorilor” democraţi - în număr de nouă - şi care îşi vor prezenta cazul pe o durată nu mai mare de 16 ore şi în maximum două sesiuni de lucru. Pentru apărarea fostului mandatar republican este alocat acelaşi timp şi sunt stabilite aceleaşi condiţii.

Potrivit presei americane, aleşii democraţi, conduşi de Jamie Raskin, ar urma să prezinte numeroase înregistrări pentru a le demonstra senatorilor violenţa atacului asupra Capitoliului, dar şi discursul incendiar al preşedintelui rostit cu puţin timp înaintea asaltului asupra clădirii Congresului SUA.

La rândul lor, avocaţii lui Trump ar putea prezenta discursuri virulente ale unor aleşi democraţi, argumentând că libertatea de exprimare protejează astfel de declaraţii.

Avocaţii lui Trump s-au agăţat de faptul că acesta nu mai este în funcție şi l-au transformat în principalul pilon al apărării, argumentând că nu este constituţional ca un fost preşedinte care nu se mai află la Casa Albă să fie supus unui proces politic.

„I se cere Senatului să facă un lucru absolut ridicol: să judece un cetăţean privat într-un proces menit să-l înlăture dintr-o funcţie pe care deja nu o mai ocupă”, au declarat luni cei trei avocaţi care îl reprezintă pe Trump - Bruce Castor, David Schoen şi Michael van der Veen.

Într-un amplu document de 78 de pagini, avocaţii au cerut respingerea procesului împotriva lui Trump, considerându-l „teatru politic pur” din partea democraţilor, şi au calificat drept „absurdă” acuzaţia că fostul preşedinte a incitat la asaltul asupra Capitoliului.

Luni, 15 februarie, va fi rândul senatorilor să se pronunţe. Aleşii vor avea patru ore la dispoziţie pentru a formula întrebări în scris celor două părţi care vor lua din nou cuvântul - timp de o oră fiecare - pentru a cere sau a contesta convocarea unor martori sau probe suplimentare. Senatorii vor tranşa această chestiune printr-un vot cu majoritate simplă.

Însă, deşi în cadrul procesului se poate vota pentru convocarea de martori sau pentru prezentarea de dovezi suplimentare, acest scenariu pare în prezent destul de incert, dat fiind că ar prelungi un proces pe care atât democraţii, cât şi republicanii îl vor încheiat cât mai repede cu putinţă.

De altfel, potrivit negocierilor preliminare, este de aşteptat ca procesul să dureze între o săptămână şi maximum 10 zile. Atât democraţii, cât şi republicanii sunt interesaţi de un „impeachment” fulger: primii vor să termine cât mai repede cu procesul pentru a se putea concentra pe priorităţile noului preşedinte, democratul Joe Biden, iar ultimii pentru că se tem de consecinţele unei dezbateri prelungite pe tema acţiunilor polemice ale lui Trump.

Când va fi dat verdictul

Dacă aleşii sunt de acord să treacă la ultima etapă a procesului, acuzarea va avea două ore la dispoziţie pentru a-şi expune rechizitoriul, iar apărarea, tot două ore pentru a răspunde acuzaţiilor. Apoi, senatorii se pot retrage pentru scurt timp pentru a delibera şi a da un verdict.

Potrivit Constituţiei, este nevoie de o majoritate de două treimi, adică 67 de aleşi, pentru ca Donald Trump să fie declarat vinovat, prag care pare foarte greu de atins. Dacă totuşi va fi găsit vinovat, senatorii vor trebui apoi să se pronunţe prin vot, fiind necesară tot o majoritate simplă, pentru a decide dacă îi interzic lui Trump să mai deţină vreodată o funcţie publică.

De ce este un proces fără precedent

Procesul va intra în istorie din două motive: pentru că va face din Trump primul preşedinte american pus sub acuzare de două ori (după cel organizat anul trecut pe tema presiunilor făcute de miliardarul american asupra Ucrainei), şi pentru că niciodată până acum nu s-a mai întâmplat să fie supus unui „impeachment” un preşedinte care şi-a încheiat mandatul.

Cine sunt protagoniștii procesului de punere sub acuzare

Donald Trump - acuzatul

Republicanul Donald Trump va intra în istorie ca primul preşedinte american care va fi supus de două ori procedurii de ''impeachment" şi primul fost preşedinte care este pus sub acuzare după încheierea mandatului.

Trump, care la 5 februarie 2020 a fost achitat de un Senat cu o majoritate republicană de acuzaţiile de abuz de putere şi obstrucţionare a Congresului, în cadrul primului său proces de "impeachment" pe tema presiunilor asupra Ucrainei, este acuzat acum de "incitare la insurecţie" pentru asaltul asupra Capitoliului din 6 ianuarie, soldat cu cinci morţi.

Avocaţii lui Trump, care şi-a încheiat mandatul de preşedinte pe 20 ianuarie, după ce a pierdut alegerile din 3 noiembrie în faţa lui Joe Biden, au respins recent o cerere formulată de democraţi pentru ca acesta să depună mărturie în procesul său de punere sub acuzare din Senat, calificând invitaţia drept o simplă încercare de a atrage atenţia opiniei publice.

Patrick J. Leahy - „arbitrul”

Senatorul democrat Patrick J. Leahy, din Vermont, va fi cel care va prezida actuala procedură de "impeachment", spre deosebire de primul proces, prezidat de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, judecătorul John Roberts: motivul este că Trump nu se mai află la Casa Albă.

Potrivit Constituţiei SUA, procesele politice împotriva şefului statului trebuie prezidate de preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, însă în cazul proceselor împotriva altor oficialităţi Leahy a susţinut că "din punct de vedere istoric preşedintele pro tempore" al Senatului este cel care prezidează.

"Preşedintele pro tempore" este decanul de vârstă al partidului care controlează Senatul, motiv pentru care Leahy, în vârstă de 80 de ani şi care a fost ales pentru prima dată în 1974, exercită această responsabilitate de când democraţii au obţinut majoritatea în camera superioară a Congresului SUA în ianuarie.

Jamie Raskin - „şeful procurorilor”

Congresmanul democrat Jamie Raskin, din Maryland, va conduce echipa de "procurori" în acest proces. Raskin a declarat pentru cotidianul The Washington Post că fiul său Tommy, care s-a sinucis cu o săptămână înainte de asaltul asupra Capitoliului, reprezintă sursa sa de inspiraţie.

"Sunt profesor de drept constituţional. Nu am de gând ca, după ce mi-am pierdut fiul la sfârşitul lui 2020, să-mi pierd ţara şi republica în 2021. Nu se va întâmpla!", a declarat Raskin, explicându-şi hotărârea de a conduce echipa acuzării.

Licenţiat în drept la Harvard, profesor de drept timp de mai bine de 25 de ani şi autor al mai multor cărţi, Raskin a luat deja primele măsuri în calitate de "şef al procurorilor", când a cerut ca Trump să depună mărturie sub jurământ înainte sau în timpul procesului din Senat, solicitare respinsă de fostul preşedinte.

Bruce L. Castor şi David Schoen - apărarea

"Biroul celui de-al 45-lea preşedinte", creat după ce Trump şi-a încheiat mandatul la 20 ianuarie, a anunţat că avocaţii David Schoen şi Bruce L. Castor îl vor reprezenta pe fostul preşedinte.

Castor a fost procuror districtual în comitatul Montgomery, statul Pensylvania. Anterior, a fost procuror şi procuror interimar al acestui stat.

Postul CNN a relatat că, în 2005, în calitate de procuror districtual, Castor a refuzat să-l pună sub acuzare pe comediantul Bill Cosby, după ce femeia care l-a dat în judecată, canadianca Andrea Constand, l-a acuzat că o atinsese într-un mod nepotrivit. Castor a decis cu acel prilej că "nu există suficiente probe credibile şi admisibile".

Totuşi, în 2018, Cosby a fost judecat şi condamnat pentru că a drogat-o şi a agresat-o sexual pe Constand în locuinţa sa, în 2004. Constand l-a dat în judecată pe Castor în 2015, acuzându-l că i-a subminat credibilitatea, dar cei doi au ajuns anul trecut la o înţelegere în afara tribunalului.

În ceea ce-l priveşte, Schoen este implicat în "cazuri complexe civile şi penale în tribunale de primă instanţă şi de apel", potrivit paginii sale de internet. La capitolul experienţă, Schoen menţionează că "a pledat într-o gamă largă de cazuri penale", care au tratat chestiuni precum şantaj, crimă organizată sau infracţiuni de copyright, şi subliniază "accentul deosebit" pe apărarea cazurilor financiare.

Schoen, care a făcut parte din echipa de avocaţi a lui Roger Stone, prieten şi fost consilier al lui Trump căruia fostul preşedinte i-a comutat pedeapsa înainte de a-şi încheia mandatul, s-a întâlnit în închisoare cu Jeffrey Epstein, magnatul acuzat de trafic sexual, cu câteva zile înainte de moartea acestuia, în august 2019, calificată drept sinucidere de către autorităţi.

Chuck Schumer şi Mitch McConnell - oamenii politici

Chuck Schumer, liderul majorităţii democrate din Senat, a anticipat un proces just, care va avansa "relativ repede", pentru că legiuitorii "au multe de făcut".

Mitch McConnell este liderul minorităţii republicane, formaţiune care - cu excepţia unor republicani precum Mitt Romney, Lisa Murkowski, Susan Collins, Pat Toomey şi Ben Sasse, care susţin procesul de "impeachment" - a strâns rândurile în jurul argumentului potrivit căruia Senatul nu are jurisdicţie pentru a-l judeca pe Trump, dat fiind că acesta este acum un simplu cetăţean.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...