SUA şi Franţa îşi avertizează cetăţenii aflaţi în Turcia că ar putea fi ţinta unor atentate

Data publicării:
Mai mulţi bărbaţi protestează în faţa ambasadei Suediei la Istanbul după ce un politician extremist a ars un Coran în Suedia.
Arderea Coranului în Suedia a declanşat proteste în faţa consulatului suedez din Istanbul. Foto: Profimedia Images

Franţa şi Statele Unite au lansat un apel vineri seară pentru cetăţenii lor care se află în Turcia să dea dovadă de "vigilenţă" în faţa riscului de atentate, ca represalii la arderea unor exemplarele din Coran în Suedia şi Danemarca în cursul unor manifestaţii antiturce, informează Agerpres.

"În lumina recentelor incidente de ardere a unor exemplare din Coran în Europa, guvernul american îşi avertizează cetăţenii cu privire la posibile atentate teroriste vizând lăcaşuri de cult ca măsură de represalii în Turcia", a indicat ambasada americană la Ankara.

"Teroriştii ar putea ataca fără avertisment şi pot viza lăcaşuri de cult frecventate de occidentali", a adăugat aceasta.

Reprezentanţa americană le recomandă să rămână "vigilenţi, să evite aglomeraţiile şi să păstreze discreţie".

Concomitent, reprezentanţa Franţei la Ankara a transmis un mesaj similar prin e-mail cetăţenilor săi prezenţi în ţară, cu referire la alerta Statelor Unite.

"Riscul de atentat terorist în Turcia rămânând ridicat, după cum se aminteşte de alerta de securitate emisă de Ambasada Statelor Unite pe 27 ianuarie 2023, francezii care locuiesc sau sunt în trecere prin Turcia sunt îndemnaţi să dea dovadă de vigilenţă maximă, în special în locurile de adunare susceptibile să fie frecventate de cetăţeni străini, inclusiv de lăcaşurile de cult", a indicat aceasta.

Mai multe manifestaţii au avut loc săptămâna trecută la Stockholm şi vineri la Copenhaga, în timpul cărora exemplare din Coran, cartea sfântă a musulmanilor, au fost arse de un extremist care a pretins că protestează împotriva veto-ului Turciei la intrarea în Suedia în NATO.

Ankara blochează din mai extinderea Alianţei Noord-Atlantice la această ţară, precum şi la Finlanda, cerând autorităţilor de la Stockholm extrădarea unor refugiaţi kurzi pe care îi consideră "terorişti".

Aceste incidente au fost denunţate şi condamnate de guvernele în cauză şi de capitalele occidentale, în special de Washington.

Dar preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat că Suedia nu mai poate conta pe "sprijinul" Turciei pentru a adera la NATO, iar negocierile sunt suspendate oficial.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...