SUA pune pe lista neagră sute de aeronave ruseşti, între care și avionul privat al miliardarului Abramovici

Data publicării:
Boeingurile companiei Aeroflot, care au încălcat recent sancţiunile SUA împotriva Rusiei, au fost blocate de SUA.
Avion al companiei aeriene ruse Aeroflot. Foto: Profimedia Images

Guvernul Statelor Unite a trecut pe lista neagră aproximativ 100 de avioane ruseşti, printre care cel al miliardarului rus Roman Abramovici, relatează BBC. Și Boeingurile companiei Aeroflot, care au încălcat recent sancţiunile SUA împotriva Rusiei, au fost blocate de SUA.

Statele Unite au interzis avioanelor fabricate în Statele Unite sau având în compunere cel puţin 25% piese de origine americană să intre în Rusia fără o autorizaţie specifică.

Dar, "de la 2 martie 2022, pe baza informaţiilor disponibile publicului, ministerul a identificat o serie de zboruri comerciale şi private din ţări terţe către Rusia, toate fiind deţinute sau controlate de, sau în regim charter ori închiriate de Rusia sau cetăţeni ruşi", explică ministerul într-un comunicat care publică lista completă a aeronavelor în cauză.

Aceste avioane nu mai pot beneficia de realimentare, întreţinere sau furnizare de piese de schimb ori de servicii.

"Împiedicând aceste aeronave să primească orice serviciu, inclusiv din străinătate, de exemplu", orice zbor internaţional din Rusia cu aceste aeronave ar putea duce la blocarea lor la sol, a indicat Departamentul Comerţului, potrivit AFP.

Lista cuprinde avioane ale companiilor Aeroflot, AirBridge Cargo, Utair, Nordwind, Azur Air şi Aviastar, precum şi avionul privat Gulfstream G650 al lui Roman Abramovici.

"Publicăm această listă pentru a avertiza lumea că nu vom permite companiilor şi oligarhilor din Rusia şi Belarus să călătorească în impunitate, încălcând legile noastre", a declarat secretarul american pentru comerţ, Gina Raimondo.

Statele Unite şi aliaţii săi au impus sancţiuni fără precedent împotriva Rusiei în urma invaziei Ucrainei la 24 februarie, notează AFP, citată de Agerpres.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
JD Vance, luat de urgență de pe o pârtie de schi și dus într-un loc secret împreună cu familia, după cearta...
Digi FM
Gest de cavalerism făcut de Ilie Bolojan în ploaie, imediat după ce s-a întâlnit cu Maia Sandu. Cum a...
Pro FM
Alex Velea, despre primul lui mariaj, destrămat după doi ani: "M-am căsătorit și am dat-o în bară". De 12 ani...
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Morții din lagărul Salcia, dezgropați cu „bănuțul văduvei“: „Am ajutat-o pe preoteasă să-l scoată și să-i...
Newsweek
Cum iei 22.000 lei în plus la pensie fără să muncești pentru ei? Plus bonus de 2.000 lei în martie
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Secretul unui pui de somn perfect. Câte minute ar trebui să dormi după-amiază ca să nu-ți faci mai mult rău...
Digi Animal World
Au vrut să adopte un câine, dar când au fost la veterinar au aflat că veniseră acasă cu alt animal: „De unde...
Film Now
Mădălina Ghenea și Sebastian Stan s-au întâlnit la un eveniment înainte de Premiile Oscar 2025: „Acestea sunt...
UTV
Jeff Bezos le trimite în spațiu pe Katy Perry și pe logodnica sa, Lauren Sánchez, în prima misiune Blue...