Debut de vot anticipat cu prezență record, în Georgia, unul dintre statele decisive în lupta pentru Casa Albă

Data actualizării: Data publicării:
Georgia early voting sets record turnout
Cozi la secțiile de votare din Georgia | Foto: Profimedia

Secțiile de votare s-au deschis în statul Georgia, pentru votarea anticipată, iar în doar câteva ore a fost doborât recordul de prezență, scrie CNN. Georgia este considerat un stat-cheie în alegerile care vor stabili următorul președinte al SUA. În urmă cu patru ani, Trump a pierdut aici în fața lui Biden.

Peste 328.000 de voturi au fost acordate marţi, a afirmat pe reţeaua X Gabe Sterling, de la biroul secretarului de stat din Georgia. „Deci cu recordul din prima zi de vot anticipat şi voturile în absenţă acceptate, avem peste 328.000 de voturi până acum”, a spus el.

Recordul precedent pentru prima zi a fost de 136.000 de voturi, în 2020, a adăugat Sterling.

Acest stat decisiv este unul dintre cele mai îndeaproape monitorizate la aceste alegeri, în timp ce fostul preşedinte Donald Trump încearcă să îl recâştige după ce, în urmă cu patru ani, a pierdut acolo în faţa preşedintelui Joe Biden la o diferenţă mică, ceea ce a făcut a Trump şi aliaţii să încerce, fără succes, să întoarcă rezultatul.

Aceste încercări au fost foarte importante în acest an, când noi schimbări în modul în care statul desfăşoară alegerile au fost aprobate de membrii republicani ai Comisiei Electorale a Statului, făcând ca democraţii şi alţii să deschidă procese, multe încă nesoluţionate, în timp ce ziua alegerilor se apropie.

În pofida prezenţei ridicate la vot de marţi, procesul pare să fi decurs mai uşor în acest an pentru unii votanţi din zona Atlanta care au discutat cu CNN.

„Ultima dată când am votat, am votat în oraş şi cozile erau până afară. Erau poate cam trei persoane care lucrau. Aşa că oamenii pe bună dreptate au început să plece pentru că aşa era situaţia. Spuneau: durează prea mult, nu pot aştepta, trebuie să mă întorc la serviciu. Dar aici nu, a fost uşor”, a afirmat Corine Canada.

Georgia, încă afectată de urmările uraganului Helene

Votarea anticipată a început în timp ce unele părţi încă nu au revenit la normal după uraganul Helene, care a lovit SUA luna trecută şi a declanşat haos în mai multe state din sud-est.

Oficialii din Georgia au afirmat că buletinele de vot pentru votul în absenţă au fost trimise trimise cu Poşta SUA conform programului, nefiind afectate de furtună.

„Până în prezent, avem puţin peste 250.000 de votanţi care au cerut să voteze prin poștă. Poate în următoarea săptămână numărul va creşte la 300.000 – şi credem că asta va însemna că în jur de 5-6% dintre toţi alegătorii vor vota în absenţă la acest scrutin”, a declarat, marţi, secretarul de stat Brad Raffensperger, republican.

Experţii afirmă că noi legi ale statului care înăspresc regulile pentru votul prin poștă şi care limitează disponibilitatea urnelor ar putea face ca această opţiune să fie mai puţin atrăgătoare decât votul anticipat în persoană.

Dacă în 2020 multe urne erau disponibile non-stop, în acest an ele sunt mai puţine şi se vor afla în birouri electorale sau spaţii pentru votul anticipat, între ore similare cu cele ale programului de lucru obişnuit.

Este posibil, de asemenea, ca statul să continue să aibă un număr mare de voturi anticipate, având în vedere că legea din Georgia mandatează acum două sâmbete de vot anticipat şi permite două duminici tot pentru vot anticipat, dacă un comitat doreşte asta.

Procesele continuă. ”Haos” post-electoral

Între timp, judecătorii din acest stat analizează noi reguli aprobate de majoritatea republicană, sprijinită de Trump, din Comisia Electorală a Statului, despre care democraţii avertizează că ar putea induce ”haos” post-electoral în Georgia.

După audieri maraton desfăşurate marţi în instanţă, judecătorul din Fulton County Robert McBurney a suspendat o reglementare care prevedea ca oficialii să numere manual buletinele de vot de la fiecare secţie de votare, criticându-i pe oficialii electorali ai statului pentru că au aprobat-o atât de aproape de ziua alegerilor. Miercuri, reglementarea va fi analizată de un alt judecător, în procese deschise de democraţi şi de grupuri civice.

McBurney ia în considerare, de asemenea, o hotărâre separată privind o reglementare dată de comisie în august care prevede ca oficialii electorali locali să facă o ”anchetă rezonabilă” privind rezultatele alegerilor înainte de a le valida – un mandat despre care democraţii afirmă că ar putea da oficialilor electorali locali o autoritate largă în a întârzia sau a refuza validarea alegerilor, ”în vânătoarea după pretinse nereguli electorale”.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri