SUA anunță sute de sancțiuni împotriva companiilor care ajută Rusia. Multe dintre ele sunt chineze

Data publicării:
steagul sua rusiei si chinei
Şaisprezece dintre companiile străine vizate sunt chineze sau cu sediul în Hong Kong. FOTO: Shutterstock

Statele Unite au emis miercuri sute de noi sancţiuni vizând Rusia, din cauza războiului din Ucraina, într-o acţiune ce urmăreşte cu precădere să blocheze posibilităţile Moscovei de ocolire, inclusiv prin intermediul Chinei, a măsurilor occidentale deja luate, relatează Reuters şi AFP, citate de News.ro.

Pe lângă companiile ruseşti din domeniul apărării, sancţiunile vizează aproximativ şaizeci de companii şi persoane fizice străine, în special chineze, acuzate că „au ajutat Rusia să achiziţioneze componente-cheie pentru fabricarea de arme sau programe de apărare”, potrivit unui comunicat.

„Sancţiunile de astăzi sunt menite să perturbe şi să slăbească şi mai mult efortul de război al Rusiei prin atacarea industriei sale militare de bază şi a reţelelor de eludare (a sancţiunilor existente, n.r.) care o ajută să se aprovizioneze”, a declarat secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, citată în comunicat.

Şaisprezece dintre companiile străine vizate sunt chineze sau cu sediul în Hong Kong

Şaisprezece dintre companiile străine vizate sunt chineze sau cu sediul în Hong Kong, majoritatea fiind acuzate că au ajutat Rusia să obţină componente ce sunt în mod normal interzise, dar şi, în cazul a două dintre ele, că au furnizat materialele necesare pentru producerea de muniţii.

În total, prin acţiunea de miercuri, Trezoreria SUA a impus sancţiuni pentru peste 200 de ţinte, iar Departamentul de Stat a fost implicat în desemnarea a peste 80 dintre ele, aceasta fiind una dintre cele mai ample acţiuni împotriva companiilor chineze de până acum în cadrul sancţiunilor Washingtonului care vizează Rusia.

Sancţiunile afectează şi companii din alte cinci ţări: Emiratele Arabe Unite, Turcia şi Azerbaidjan, precum şi Belgia şi Slovacia, două state membre ale Uniunii Europene.

Aproximativ o sută de companii ruseşti, dintre cele peste 200 vizate, operează în special în sectoarele apărării, transporturilor şi tehnologiei. Mai multe companii sunt implicate în programele ruseşti de arme chimice şi biologice.

În cele din urmă, sancţiunile vizează limitarea dezvoltării infrastructurilor ruseşti de petrol şi gaze, într-un moment în care Rusia încearcă să le dezvolte pe cele care i-ar permite să îşi exporte mai uşor hidrocarburile, în special către China. În prezent, aceste exporturi se fac cu ajutorul unor tancuri sau al unor nave-cisternă pentru gaz natural lichefiat, din cauza lipsei unor conducte suficiente de petrol şi gaze spre est.

Sancţiunile, în elaborarea cărora este implicat şi Departamentul de Stat al SUA, includ îngheţarea activelor companiilor sau persoanelor vizate prezente în Statele Unite şi o interdicţie pentru entităţile sau cetăţenii americani de a face afaceri cu ţintele sancţiunilor. De asemenea, persoanele vizate au interdicţie de a intra în Statele Unite.

Ţările G7, împreună cu Uniunea Europeană şi o serie de ţări partenere, au intensificat sancţiunile împotriva Rusiei

Ţările G7, împreună cu Uniunea Europeană şi o serie de ţări partenere, precum Australia şi Coreea de Sud, au intensificat sancţiunile împotriva Rusiei de la invazia din Ucraina din februarie 2022. Aceste sancţiuni au ca scop reducerea capacităţii Rusiei de a-şi finanţa efortul de război, precum şi a capacităţii sale de a procura componente şi materiale esenţiale pentru echipamentele sale.

Ele au dus, de asemenea, la îngheţarea unui număr mare de active ale principalilor lideri ruşi, ale unor oameni de afaceri apropiaţi guvernului şi ale administraţiei ruse, în special ale Băncii Centrale. Cele mai recente sancţiuni au vizat în special sectorul minier, aluminiul, cuprul şi nichelul rusesc, având acum interdicţie de a fi importate în Statele Unite şi în Regatul Unit.

Washingtonul a transmis avertismente repetate cu privire la sprijinul acordat de China armatei ruse, inclusiv în timpul vizitelor recente la Beijing ale secretarului Trezoreriei Janet Yellen şi secretarului de stat american Antony Blinken. Sprijinul acordat de China Rusiei este una dintre numeroasele probleme care ameninţă să strice recenta îmbunătăţire a relaţiilor dintre cele mai mari economii ale lumii.

„Trezoreria a avertizat în mod constant că firmele se vor confrunta cu consecinţe semnificative pentru furnizarea de sprijin material pentru războiul Rusiei, iar SUA le impune astăzi pentru aproape 300 de ţinte”, a declarat Yellen în comunicat.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri