Studiu: Numărul chinezilor din Wuhan infectaţi cu COVID-19 este de 10 ori mai mare decât cel din rapoartele oficiale

Data publicării:
un barbat chinez ia temperatura unei femei cu umbrela
Coronavirus în China. Foto Profimedia Images

Circa 500.00 de chinezi din Wuhan, adică aproape 5% din totalul celor 11 milioane de locuitori ai oraşului, s-au îmbolnăvit în realitate de COVID-19, conform unui studiu realizat de Centrul de Control şi Prevenire a Bolilor din China. Datele arată că numărul real al persoanelor infectate din Wuhan, locul de unde a început pandemia de coronavirus în 2020, este de 10 ori mai mare decât cel raportat oficial, informează BBC.

Până acum, autorităţilor chineze au declarat că în Wuhan au fost înregistrate doar 50.354 de cazuri de infecţii cu SARS-Cov-2.

În China, cazurile de pacienţi asimptomatici nu sunt luate în calcul, conform BBC.

Studiul Centrului de Control şi Prevenire a Bolilor din China a fost realizat la începutul anului. 34.000 de persoane din Wuhan, provincia Hubei, Beijing, Shanghai şi alte patru provincii au fost testate pentru depistarea de anticorpi COVID.

Cercetătorii au descoperit existenţa acestor anticorpi la 4,43% dintre persoanele testate în Wuhan şi 0,44% la cei din restul provinciei Hubei.

China va permite accesul în Wuhan a unei echipe de cercetători străini la un an de la izbucnirea pandemiei

Studiul a fost făcut la o lună după ce China a anunţat că a reuşit să ţină sub control primul val al pandemiei, dar a fost publicat abia acum, înaintea sosirii în Wuhan a unei echipe internaţionale de cercetători care urmează a investiga originea virusului.

Echipa de cercetători este aşteptată să sosească în China în ianuarie 2021, după luni de negocieri cu autorităţile din Beijing, care nu au permis până acum realizarea unei astfel de investigaţii independente.

Autoritățile din China sunt acuzate că au raportat un număr mai mic de cazuri decât cel real, potrivit unor documente confidențiale obținute de CNN, cunoscute sub denumirea de dosarul Wuhan. Documentele prezintă și haosul care domnea în Wuhan la începutul pandemiei.

La 1 decembrie 2019 era înregistrat primul caz de coronavirus în Wuhan, China. Autoritățile chineze au susținut, de atunci și până în prezent, că au controlat riguros răspândirea virusului și că au publicat în mod transparent datele privind pandemia.

Totuși, 117 pagini de documente scurse de la Centrul Provincial Hubei pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, obțiute și verificate de CNN, dezvăluie că lucrurile nu au stat deloc așa.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...