Stoltenberg: Dacă aveți de ales între îndeplinirea obiectivelor NATO şi ajutor pentru Ucraina, trimiteţi mai mult Ucrainei

Data publicării:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Foto: Profimedia

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut miercuri ţărilor Alianţei să furnizeze cât mai rapid posibil Ucrainei resursele militare de care aceasta are nevoie, chiar dacă astfel îşi diminuează şi mai mult propriile rezerve. Prioritatea acum este de a susţine armata ucraineană aflată în criză de muniţie în faţa trupelor ruse, a adăugat el.

„Dacă aliaţii se confruntă cu alegerea între îndeplinirea obiectivelor de capacitate ale NATO şi oferirea de mai mult ajutor Ucrainei, mesajul meu este clar: trimiteţi mai mult Ucrainei!”, a spus Stoltenberg.

„Situaţia pe câmpul de luptă continuă să fie foarte dificilă”, a adăugat el, după o întâlnire cu premierii olandez, Mark Rutte, danez, Mette Frederiksen, şi ceh, Petr Fiala.

Stoltenberg a confirmat că vineri va avea loc o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina, solicitată de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, la care vor participa acesta din urmă şi miniştrii apărării din statele NATO pentru a „aborda necesităţile cele mai urgente de sprijin pentru Ucraina”, în special apărarea antiaeriană şi muniţia pentru artilerie.

Danemarca a anunţat un nou pachet semnificativ de ajutor militar pentru Ucraina, Olanda a confirmat suplimentarea cu încă patru miliarde de euro a ajutorului de acest tip pe care-l oferă Kievului, iar Republica Cehă se ocupă în continuare de iniţiativa de a achiziţiona din afara UE circa 800.000 de obuze destinate Ucrainei, a subliniat Stoltenberg.

Aceste trei ţări s-ar putea alătura unei iniţiative anunţate mai devreme de Germania pentru a livra cât mai rapid posibil noi mijloace de apărare antiaeriană Ucrainei, intrată în criză de resurse la acest capitol, a declarat premierul Rutte, potrivit Reuters.

În cadrul acestei iniţiative, miniştrii germani ai apărării şi externelor, Boris Pistorius şi Annalena Baerbock, au abordat ţări membre ale NATO, UE şi de asemenea state terţe pentru a identifica sisteme antiaeriene care să poată fi expediate în scurt timp Kievului.

Rusia şi-a intensificat pe linia frontului atacurile aeriene cu bombe ghidate, iar în spatele frontului bombardamentele asupra centralelor electrice, distrugând inclusiv o mare termocentrală în apropiere de Kiev, astfel că oficialii ucraineni lansează apeluri disperate pentru a primi noi ajutoare militare.

În acest timp se aşteaptă şi deblocarea de către Congresul SUA a ajutorului american de peste 60 de miliarde de dolari cerut de preşedintele democrat Joe Biden pentru Ucraina. Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, care s-a opus până în prezent supunerii la vot a proiectului legislativ referitor la acest ajutor, a anunţat luni că săptămâna aceasta va fi un vot asupra unui proiect separat, fără a preciza diferenţele dintre acesta şi cel solicitat de Biden.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...