Stoltenberg avertizează că o eventuală victorie a lui Putin în Ucraina poate impulsiona China să recurgă la forță

Data publicării:
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Foto: Profimedia

Cu cât preşedintele rus Vladimir Putin are mai mult succes în războiul său de agresiune împotriva Ucrainei, cu atât creşte probabilitatea ca şi China să decidă să recurgă la forţă pentru a-şi atinge obiectivele, a declarat marţi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în cadrul unei dezbateri pe teme de securitate la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia), informează EFE, potrivit Agerpres. 

„Am efectuat vizite în Japonia şi Coreea de Sud, parteneri apropiaţi ai NATO, iar ei sunt îngrijoraţi de ceea ce se întâmplă în Ucraina, pentru că ştiu că, cu cât Putin are mai mult succes în Ucraina, cu atât este mai probabil ca Beijingul să folosească forţa”, a subliniat politicianul norvegian.

În acest context, el a susţinut că Alianţa Atlantică ar trebui să aibă o „abordare globală”, chiar dacă este o organizaţie regională, întrucât „lumea este interconectată”.

„Vom rămâne o alianţă regională. Dar regiunea transatlantică se confruntă cu ameninţări globale, securitatea nu mai este regională, ci globală, astfel încât ceea ce se întâmplă în Asia afectează Europa şi ceea ce se întâmplă în Europa afectează Asia”, a afirmat Jens Stoltenberg.

Stoltenberg a declarat că NATO nu consideră China drept un adversar, dar a spus că este „important” să fim atenţi la comportamentul său, în special în Marea Chinei de Sud, precum şi la „modul în care China încalcă principiile de bază” ale Alianţei, cum ar fi democraţia, statul de drept, libertatea de opinie şi de exprimare, „aşa cum am văzut în Hong Kong”.

În acelaşi timp, el a subliniat că nu NATO este cea care „avansează în Asia”, ci China este cea care „se apropie”.

„Aşadar, din toate aceste motive, bineînţeles că NATO trebuie să abordeze ceea ce se întâmplă în Asia”, a conchis el.

Totodată, secretarul general al NATO a recunoscut marţi că situaţia Ucrainei pe câmpul de luptă împotriva Rusiei este „extrem de dificilă”, dar a apreciat că există „motive de optimism” pentru că ea a rezistat ca naţiune, iar Moscova nu a reuşit să îşi atingă obiectivele.

Stoltenberg a spus că forţele ruse presează acum pe mai multe fronturi - „şi, bineînţeles, marea ofensivă pe care ucrainenii au lansat-o în vară nu a dat rezultatele pe care le speram cu toţii”.

Moscova achiziţionează drone din Iran, echipându-se pentru a-şi construi propriile aparate fără pilot, încercând să obţină mai multă muniţie şi rachete din Coreea de Nord, continuând în acelaşi timp să demonstreze o „toleranţă ridicată faţă de pierderi”, a enumerat el.

„Deci, în general, Rusia exercită presiuni puternice. Este un lucru serios şi nu ar trebui să subestimăm niciodată Rusia”, a adăugat şeful NATO.

„Există şi motive de optimism”, a spus Stoltenberg, evocând că, atunci când Rusia şi-a lansat invazia pe scară largă în Ucraina în februarie 2022, majoritatea experţilor credeau că va cuceri ţara în câteva zile şi o va controla în câteva săptămâni.

„Asta nu s-a întâmplat. S-a întâmplat contrariul”, a remarcat el, adăugând că ucrainenii au început să contraatace şi să elibereze teritorii, obţinând rezultate importante în Marea Neagră şi posibilitatea de a deschide un coridor către porturile de acolo pentru a continua exportul de cereale.

Pentru politicianul norvegian, în afară de aceste realizări militare, „cel mai important este că Ucraina a supravieţuit ca naţiune independentă şi suverană, ceea ce reprezintă o mare victorie pentru ea”, în timp ce Rusia „a pierdut ceea ce a vrut să obţină prin acest război, şi anume să controleze Ucraina”.

El a subliniat că ucrainenii „nu au avut niciodată mai puţină încredere în Rusia” şi îşi doresc să facă parte din Occident, Uniunea Europeană şi NATO, de care el a declarat că sunt mai aproape ca niciodată. „Şi aceasta este o mare pierdere pentru Rusia”, potrivit acestuia.

Stoltenberg, care s-a întâlnit marţi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Davos, a cerut în acest context ca aliaţii NATO să continue să ofere sprijin militar Ucrainei, ceea ce „nu este o acţiune de caritate”, ci o „investiţie în propria noastră securitate”.

„La un moment dat, Rusia va înţelege că plăteşte un preţ prea mare şi se va aşeza la masa (negocierilor) şi va fi de acord cu un tip de justiţie”, a opinat el, dar a insistat asupra livrărilor de arme către Ucraina pentru ca aceasta să vină în cele din urmă la masa negocierilor cu Moscova în poziţie de forţă.

Deocamdată, însă, a spus Stoltenberg, preşedintele rus Vladimir Putin nu plănuieşte pacea.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...