Stoltenberg: Atacarea civililor este o crimă de război. Avem responsabilitatea de a ne asigura că acest conflict nu se va extinde

Data actualizării: Data publicării:
Jens Stoltenberg gesticulează
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg. Foto: Profimedia Images

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, spune că există informații credibile conform cărora Rusia țintește civilii din Ucraina și a cerut Moscovei să pună capăt conflictului.

Stoltenberg a adăugat că invazia Rusiei provoacă suferințe îngrozitoare și că impactul umanitar este devastator.

„Poporul ucrainean și armata ucraineană au inspirat toată lumea prin curajul lor. Atacul lui Putin continuă, iar impactul umanitar este teribil. Foarte mulți civili au fost uciși sau răniți, iar 2 milioane de oameni au plecat din Ucraina. Este criza refugiaților cu cea mai mare creștere după cel de-al doilea război mondial”, a spus Stoltenberg, în cursul unei vizite în Estonia.

„Avem informații credibile despre civili care au fost atacați în timp ce încercau să plece. Atacarea civililor este o crimă de război și este total inacceptabilă. Avem nevoie de coridoare umanitare reale, care să fie respectate”, a spus Stoltenberg.

„Am spus timp de luni de zile că președintele Putin va plăti un preț ridicat pentru agresiunea împotriva Ucrainei, iar acest preț este exact cel pe care îl plătește acum. Rusia a fost lovită cu sancțiuni severe fără precedent și izolată pe scena internațională. Aliații ajută Ucraina să-și apere dreptul fundamental la autoapărare, își deschid granițele și le trimit sprijin financiar”, a continuat Stoltenberg.

„Suferința pe care o vedem acum în Ucraina e îngrozitoare și ne afectează pe toți. Și avem responsabilitatea de a ne asigura că acest conflict nu va escalada și nu se va extinde dincolo de Ucraina. Ar fi și mai periculos și distructiv. Situația ar putea scăpa de sub control. Ca să ne asigurăm că nu există loc de calcule greșite la Moscova, NATO a întărit prezența pe Flancul Estic. Vom proteja și apăra fiecare centimetru din întreg teritoriul aliat”, a spus el.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ţara în care limba română este cea mai profitabilă. Se oferă salarii de peste 83.000 de euro vorbitorilor
Digi FM
Bella Hadid, picioare parcă interminabile într-o pereche minusculă de pantaloni mulați. Nu a renunțat la...
Pro FM
Ricky Martin, imagini rare cu trei dintre copiii săi. Fanii, cuceriți de fiica lui, care are doar șase ani...
Film Now
Scandal în familia lui Nicolas Cage. Actorul, dat în judecată de fosta iubită, care îl acuză de neglijență în...
Adevarul
Care este cel mai dureros mod de a muri, potrivit științei
Newsweek
Informația de aur care îți aduce bani în plus la pensie. Ce documente trebuie să depună pensionarii?
Digi FM
Alina Sorescu, despre momentul în care a plecat de acasă cu copiii și a inițiat divorțul: "Dacă plecam fără...
Digi World
Adevărul despre plicurile de ceai pe care le folosește toată lumea. Ce au descoperit în ele oamenii de știință
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
A rupt tăcerea după 30 de ani. Sharon Stone a spus cine este producătorul care a sfătuit-o să întrețină...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”