Statele Unite au aprobat o nouă vânzare de echipamente și servicii militare către Taiwan

Data publicării:
Tun autopropulsat M-109 A6 Paladin, modelul pe care SUA intenționează să-l vândă Taiwanului
Tun autopropulsat M-109 A6 Paladin văzut printr-un colimator. Foto: Profimedia Images

Guvernul SUA a aprobat vânzarea către Taiwan a unor echipamente şi servicii de formare în valoare de până la 95 de milioane de dolari pentru întreţinerea sistemului de apărare antiaeriană Patriot al insulei asiatice, a anunţat marţi Pentagonul.

„Această vânzare va ajuta la menţinerea densităţii rachetelor (...) şi va asigura pregătirea pentru operaţiuni aeriene”, a explicat într-un comunicat Agenţia pentru Cooperare în Domeniul Apărării şi Securităţii, o entitate a Departamentului american al Apărării, potrivit France Presse, citată de Agerpres.

Pentagonul a precizat că echipamentul şi formarea oferite vor acţiona ca un factor de „descurajare împotriva ameninţărilor regionale şi pentru a întări apărarea teritoriului”.

Ministerul de Externe din Taiwan a salutat anunţul, subliniind într-un comunicat separat că această vânzare îl va ajuta să se protejeze împotriva "expansiunii şi provocărilor militare continue ale Beijingului".

Insula „Taiwan trebuie să-şi demonstreze pe deplin hotărârea fermă de a se apăra. Guvernul nostru va continua să-şi consolideze sistemele de apărare şi capacităţile de luptă asimetrice”, a transmis ministerul.

Tranzacţia ar trebui finalizată în termen de o lună, a estimat ministerul taiwanez.

O vânzare similară a mai fost aprobată în februarie, de asemenea pentru furnizarea de echipamente şi servicii către Taiwan, în valoare de 100 de milioane de dolari, destinată sistemelor de apărare antiaeriană şi antirachetă pentru a răspunde la incursiunile tot mai numeroase ale avioanelor de război chineze.

Aceasta este a treia vânzare aprobată de preşedintele american Joe Biden de când a venit la Casa Albă. Prima a avut loc în august, când a fost dat acordul pentru livrarea a 40 de tunuri autopropulsate M109A6 de 155 mm.

Taiwanul, care are propriul guvern democratic, trăieşte sub ameninţarea constantă din partea Chinei, care revendică suveranitatea asupra insulei şi a promis că o va recăpăta, cu forţa dacă va fi necesar.

Beijingul a intensificat incursiunile în Zona de Identificare a Apărării Aeriene a Taiwanului în ultimele luni, cu 969 de avioane de război chineze reperate de autorităţile taiwaneze în 2021, cu mult peste dublu faţă de 380 în 2020, potrivit unui bilanţ al AFP.

Patriot este un sistem de rachete sol-aer extrem de mobil, care ar oferi o apărare crucială împotriva avioanelor de luptă chineze.

Washingtonul recunoaşte diplomatic Beijingul, şi nu Taipeiul, dar Congresul SUA s-a angajat să vândă arme Taiwanului pentru apărarea teritoriului.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”