Starea de urgență din Egipt a fost ridicată pentru prima oară în ultimii patru ani

Data actualizării: Data publicării:
politisti in egipt
Starea de urgență din Egipt a fost ridicată pentru prima oară în ultimii patru ani. FOTO: Getty Images

Preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi a anunţat că va fi ridicată starea de urgenţă instituită în ţară în urmă cu patru ani, scrie Reuters.

"Egiptul a devenit, datorită măreţului său popor şi oamenilor loiali, o oază de securitate şi stabilitate în regiune. De aceea am decis să anulez reînnoirea stării de urgenţă în toată ţara", a transmis Abdel Fattah al-Sissi pe pagina sa oficială de Facebook

Introdusă pe întreg teritoriul în aprilie 2017, în urma atentatelor sângeroase revendicate de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) împotriva unor biserici copte - principala minoritate creştină din Orientul Mijlociu - în oraşele Tanta şi Alexandria (nord), starea de urgenţă a fost reînnoită încontinuu de atunci.

În 2014, a fost instituită în Peninsula Sinai (est). În această regiune, este de asemenea în vigoare interdicţia de a circula pe timpul nopţii, care începe în unele districte din nordul peninsulei la orele 19.00 (17.00 GMT).

Din februarie 2018, armata şi poliţia egipteană desfăşoară o vastă operaţiune "antiteroristă" în Peninsula Sinai, dar şi în zone din deşertul occidental, între Valea Nilului şi frontiera cu Libia.

Starea de urgenţă a extins considerabil puterile poliţiei cu privire la arestări, măsuri de supraveghere şi restricţii privind libertatea de mişcare.

ONG-urile pentru drepturile omului denunţă regulat atacurile asupra libertăţilor individuale în contextul stării de urgenţă din Egipt, unde Abdel Fattah al-Sissi conduce, de la instalarea sa la putere în 2013, o represiune feroce împotriva tuturor formelor de opoziţie. 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri