Liderul nord-coreean Kim Jong-un a slăbit vizibil recent, dar este sănătos și încearcă să-și crească popularitatea în rândul cetățenilor nord-coreeni, deși problemele economice se agravează accelerat, a transmis agenția de spionaj din Coreea de Sud parlamentarilor din această țară.
Serviciul Național de Informații (NIS) a înaintat evaluarea în timpul unei ședințe parlamentare cu ușile închise, care a avut loc joi. Spionii sud-coreeni au folosit tehnici de inteligență artificială, au analizat clipurile cu dictatorul din Nord, de asemenea, apelând la tehnologii avansate și alte metode pentru a evalua starea de sănătate a lui Kim, au declarat doi parlamentari care au participat la sesiune, potrivit The Guardian.
Sănătatea lui Kim a fost un subiect de dezbatere la nivel mondial în ultimele luni, asta pentru că, dintr-o dată, a apărut vizibil mai slab în fotografiile și videoclipurile din presa de stat. Kim, în vârstă de 37 de ani, nu a desemnat în mod public un succesor, iar unii experți spun că o incapacitate bruscă ar putea declanșa haos în țara săracă, dar cu arsenal nuclear.
Cu toate că a slăbit destul de rapid, Kim nu pare să aibă probleme de sănătate. Pierderea în greutate este probabil rezultatul eforturilor sale de a-și îmbunătăți aspectul și condiția fizică. Spionii au remarcat că el și-a continuat activitățile publice obișnuite și nu au fost observate evoluții neobișnuite.
În ultima perioadă au apărut zvonuri potrivit cărora ar fi folosită o sosie pentru aparițiile publice ale lui Kim, zvonuri alimentate intens de un tabloid asiatic, însă NIS a respins aceste speculații, a spus deputatul Kim Byung-kee.
Kim Jong-un a slăbit 20 kg, de la 140 kg la 120
El a spus că NIS a afirmat în sesiunea parlamentară că greutatea lui Kim a scăzut de la aproximativ 140 de kilograme la 120 de kilograme. Anterior, NIS a apreciat că liderul nord-coreean are aproximativ 1,70 metri înălțime.
Kim a fost implicat în activități publice timp de 70 de zile anul acesta, o creștere cu 45% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Un alt parlamentar, Ha Tae-keung, a citat NIS și a spus că în Coreea de Nord a început să fie folosit termenul „Kimjongunism”, o ideologie politică numită după Kim Jong-un, care este independentă de ideologiile existente numite după tatăl și bunicul său, „Kimjongilism” și „Kimilsungism”.
După aproximativ 10 ani de mandat, Kim se luptă să depășească ceea ce pare a fi cea mai grea perioadă a guvernării sale, cauzată de dificultățile economice agravate de pandemia de coronavirus. Criza alimentară este accentuată și, potrivit unor surse interne, Kim ar fi transmis poporului că în următorii 3 ani trebuie să mănânce mai puțin.
Potrivit NIS, comerțul anual al Coreei de Nord cu China, principalul său aliat și colacul de salvare economică, a scăzut cu două treimi, până la 185 de milioane de dolari până în septembrie anul acesta, comparativ cu anul precedent, a spus Ha.
Oficialii nord-coreeni se luptă să facă față prețurilor crescânde ale mărfurilor, penuriei de medicamente și de alte materiale esențiale care au accelerat răspândirea bolilor transmise prin apă, cum ar fi febra tifoidă. De asemenea, țara nu a putut importa hârtia și cerneala pe care le folosește pentru a tipări bancnotele.
În timp ce comerțul redus a limitat aprovizionarea cu materialele necesare activității industriale, oficialii nord-coreeni pun presiune pe muncitori să crească producția. Din cauza suprasolicitării echipamentelor, o explozie majoră s-a produs la o fabrică de îngrășăminte în august, a declarat Ha citând NIS.
NIS a coroborat rapoartele recente ale Organizației Mondiale a Sănătății conform cărora Coreea de Nord începe să-și relaxeze restricțiile dure la frontiera pentru a putea primi ajutor din exterior.
Coreea de Nord nu a raportat încă niciun caz de coronavirus. În timp ce experții au pus la îndoială acest fapt, Ha a spus că NIS nu a depistat încă semne ale unui focar major de Covid-19.
În ciuda controalelor severe la frontieră legate de virus, Coreea de Nord nu a arătat o dorință de a avea acces urgent la vaccinuri. Ha a spus că, până acum, Coreea de Nord a respins ofertele externe de vaccinuri rusești și chinezești. Coreea de Nord nu și-a arătat interesul nici pentru obținerea de vaccinuri Pfizer.
Editor : D.C.