Spania este sub alertă de caniculă și risc extrem de incendii. Meteorologii anunță temperaturi de peste 40 de grade

Data publicării:
temometru canicula
Foto: GettyImages

Mare parte din teritoriul Spaniei se află, începând de vineri, în alertă de temperaturi ridicate şi risc extrem de incendii forestiere, relatează agenţia Xinhua, potrivit Agerpres.

Spania este afectată de cel de-al patrulea val de căldură al verii, cu temperaturi maxime ce peste 40 de grade Celsius.

Agenţia spaniolă de meteorologie a anunţat că valul de căldură va dura până duminică, sau chiar până lunea viitoare, apogeul acestei perioade caniculare fiind aşteptat sâmbătă.

Meteorologii au avertizat că în această vară, în Spania, sunt preconizate temperaturi extreme care nu au mai fost înregistrate în ţară de mai bine de 30 de ani.

În luna iulie, Spania a înregistrat 771 de decese asociate temperaturilor extreme, cu 85 mai multe comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, potrivit Institutului sanitar universitar Carlos al III-lea.

Ministerul spaniol de Interne i-a îndemnat pe cetăţeni să se protejeze şi să îşi ia măsuri de precauţie.

Iarna trecută a fost cea mai călduroasă înregistrată în această ţară după 1961, cu temperaturi cu 1,9 grade Celsius peste valorile medii. În anul 2023 a fost înregistrată a doua cea mai ridicată temperatură medie, după cea din 2022.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri