Sondaj: Ce părere au românii despre revenirea la monarhie

Data publicării:
coroana de oțel
Coroana de oțel a regelui Carol I. Foto: Profimedia Images

Aproape două treimi dintre români (66%) consideră că România ar trebui să rămână republică şi să nu revină la monarhie, conform unui sondaj publicat de Avangarde, vineri.

La întrebarea „Credeţi că, în viitor, România ar trebui să îşi schimbe forma de organizare politico-statală şi să revină la monarhie aşa cum a fost până în 1947”, 18% dintre cei intervievaţi au răspuns afirmativ, 66% negativ, iar 13% „nu au putut aprecia”. 3% au optat pentru opțiunea „Nu știu/Nu răspund”.

Potrivit sondajului, dintre monarhii români, regele Mihai „a făcut cel mai mult bine țării” - 19% consideră acest lucru. Următorii clasați sunt regele Carol I (14%) și regele Ferdinanad (8%). Regina consoartă Maria, soția regelui Ferdinand, este pe următorul loc, cu 4%. Restul au apreciat că „niciunul nu a făcut bine ţării” (6%), 16% nu pot aprecia, iar 33% au bifat varianta „Nu ştiu/Nu răspund”.

Întrebaţi despre opinia referitoare la „ce a fost instituţia monarhică în România”, 44% dintre români spun că au „o părere bună”, 30% „nu au o părere bună”, 22% „nu au o părere formată”, iar 4% nu au răspuns. Despre fiica regelui Mihai, Margareta, 32% dintre respondenţi au spus că au „o părere bună”, 44% „nici bună, nici proastă”, 7% „proastă”, 9% „nu au o părere sau nu ştiu cine este” şi 8% nu au răspuns.

Radu, soțul Margaretei, este bine perceput de 12% dintre români, 31% spun că nu au „nicio părere bună, dar nici proastă”, 13% au „o părere proastă”, 31% nu au „nicio părere sau nu ştiu cine este” şi 13% nu au răspuns.

Potrivit sondajului Avangarde, părerea românilor despre Regele Marii Britanii, Charles al III-lea, este „bună” în proporţie de 35%, „nici bună, nici proastă” în proporție de 45%, „proastă” în proporție de 12%, 2% nu au „o părere sau nu ştiu cine este”, iar 6% nu au răspuns.

Sondajul intitulat „Instituţia monarhică în România. Percepţii şi reprezentări” a fost realizat telefonic, în perioada 29 mai - 1 iunie 2023, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 864 de subiecţi, cu vârsta de minimum 18 ani. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de plus/minus 3,4%.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri