Singura femeie din SUA care urma să fie executată de guvernul federal în ultimii 70 de ani mai primește o șansă

Data publicării:
O imagine din 2004 cu Lisa Montgomery
Lisa Montgomery în 2004. Sursa foto: Profimedia Images

Un judecător american a amânat execuția în cazul deținutei Lisa Montgomery, cu doar câteva ore înainte ca singura femeie din SUA condamnată la moarte într-o închisoare federală să fie executată prin injecție letală, informează BBC.

Judecătorul James Hanlon a spus că trebuie să aibă loc întâi o audiere privind starea mintală a deținutei.

Avocații lui Montgomery au susținut că femeia suferă de probleme mintale și nu trebuie executată, argumentând că s-a născut cu leziuni ale creierului.

Lisa Montgomery, acum în vârstă de 52 de ani, a strangulat o femeie însărcinată, a apoi i-a tăiat corpul și a răpit copilul nenăscut. Faptele s-au petrecut în 2004, în statul american Missouri.

Dacă execuția programată pe 12 ianuarie în Terre Haute, Indiana, ar fi avut loc, Montgomery ar fi fost prima femeie executată într-o închisoare federală în ultimii 70 de ani.

Ce a decis judecătorul

În decizia sa de luni, judecătorul Hanlon a amânat execuția până când va avea loc o audiere în urmă căreia să stabiliească dacă Lisa Montgomery este în măsură să fie executată.

"Starea mintală actuală a deținuței este atât de ruptă de realitate încât ea nu poate înțelege motivele guvernului pentru a o executa", a spus Hanlon.

Avocații lui Lisa Montgomery au salutat decizia instanței. "Judecătorul a acționat corect oprind execuția", a declarat avocatul său, Kelley Henry. "Lisa Montgomery are leziuni pe creieri și boli mintale grave care au fost amplificate de abuzurile sexuale pe care le-a suferit din partea aparținătorilor ei", a adăugat Kelley.

Procurorul de caz a făcut apel la decizia judecătorului.

A doua oară când execuția este amânată

Aceasta este a doua oară când execuția lui Montgomery este amânată. Execuția era programată în decembrie 2020, însă a fost amânată după ce avocații ei s-au îmbolnăvit de COVID-19.

Ultima femeie executată de guvernul SUA a fost Bonnie Heady, în 1953. Ea a murit în camera de gazare.

Execuțiile din închisorile federale au fost oprite timp de 17 ani, înainte ca președintele Donald Trump să ordone reînceperea lor, în 2020.

Există chiar posibilitatea ca Lisa Montgomery să scape de pedeapsa capitală, deoarece Joe Biden, care urmează să fie investit în funcția de președinte al SUA pe 20 ianuarie, a anunțat că intenționează să pună capăt execuțiilor federale.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”