„Sindromul Havana” ar putea fi provocat de unde electromagnetice

Data actualizării: Data publicării:
sindromul havana infrarosu
„Sindromul Havana” a afectat sute de diplomați americani. Foto: Guliver/GettyImages

La originea misteriosului "sindrom Havana", care a afectat diplomaţi şi militari americani în mai multe ţări ale lumii, s-ar putea afla ande electromagnetice, au indicat serviciile americane de informaţii, susţinând astfel teza atacurilor deliberate. Potrivit unui grup de experţi consultaţi de agenţiile de informaţii, unde electromagnetice şi ultrasunete, emise la mică distanţă, ar fi putut provoca unele dintre "incidentele de sănătate anormale".

Tehnologia susceptibilă de a provoca tipul de simptome observate (dureri de cap, greaţă, ameţeli, chiar leziuni neurologice) există, au precizat aceşti experţi, potrivit unui fragment din raportul lor făcut public de conducerea serviciilor americane de informaţii, relatează AFP.

Din sutele cazuri examinate, "o parte din incidentele de sănătate anormale (ISA) nu pot fi explicate cu uşurinţă prin condiţiile de mediu sau medicale şi ar putea fi cauzate de stimuli externi", a precizat documentul.

Potrivit acestor experţi, este posibil să se proiecteze dispozitive uşor de ascuns şi capabile să trimită unde electromagnetice sau ultrasunete în direcţia unei persoane.

Ei nu au precizat, însă, dacă astfel de dispozitive existau deja şi nici nu au concluzionat că astfel de atacuri au fost efectiv desfăşurate.

Dar raportul lor contrazice unele concluzii publicate recent despre lipsa dovezilor privind implicarea unei puteri străine în acest rău misterios.

Luna trecută, un înalt responsabil al guvernului american a declarat, sub acoperirea anonimatului, că este "puţin probabil ca vreun actor străin, chiar şi Rusia, să desfăşoare la nivel mondial o campanie prelungită pentru a dăuna personalului (ambasadelor americane) cu o armă sau un mecanism".

Majoritatea cazurilor s-ar explica prin afecţiuni medicale, inclusiv boli nediagnosticate, sau de factori de mediu şi tehnici, a subliniat acest responsabil. Dar circa 20 de cazuri au rămas neexplicate.

Experţii al căror raport a fost publicat miercuri au respins mai multe teorii precum utilizarea de radiaţii ionizante, care pot fi produse de elemente radioactive, folosirea de agenţi chimici sau biologici, arme sonice sau acustice ori căldură din energia electromagnetică, mai scrie AFP, citată de Agerpres. Toate aceste teorii sunt "neverosimile", au concluzionat ei.

Această stare de rău a lovit pentru prima dată diplomaţi americani şi canadieni la post în Cuba în 2016, de unde şi numele de "sindrom Havana".

"Incidente anormale de sănătate" au fost apoi raportate în alte părţi ale lumii (China, Germania, Australia, Rusia, Austria) şi chiar la Washington.

În august 2021, vizita vicepreşedintelui american, Kamala Harris, la Hanoi a fost amânată trei ore după o astfel de alertă în capitala vietnameză.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri