Serviciile militare ucrainene: Rusia produce 2 milioane de obuze pe an și peste 115 rachete „strategice” în fiecare lună

Data actualizării: Data publicării:
Artileriști ruși trag cu un obuzier de 152 mm în Ucraina
Artileriști ruși trag cu un obuzier de 152 mm în Ucraina, imagine de arhivă. Foto: Profimedia Images

Industria de apărare rusă a trecut „pe picior de război” și este capabilă să producă în prezent 2 milioane de obuze de artilerie pe an, la care s-au adăugat, în 2023, circa un milion de obuze furnizate de Coreea de Nord. De asemenea, Rusia produce în fiecare lună între 115-130 de rachete „strategice” și în jur de 330-350 de drone kamikaze de tip „Shahed/Gheran”. De asemenea, aproape 80% din componentele - în special cele electronice - rachetelor cu rază lungă de acțiune ajung în Rusia prin China, a declarat generalul-maior Vadim Skibițki, din cadrul serviciilor militare de informații ucrainene.

Conform informațiilor Kievului, absolut tot ce este produs în prezent în fabricile de armament din Rusia este „imediat trimis pe frontul din Ucraina”. Aceasta înseamnă că Rusia încă nu își „crește” numărul de sisteme de armament, în condițiile în care armata rusă continuă să înregistreze pierderi mari.

Astfel, cele 2 milioane de obuze produse de industria de apărare nu acoperă, totuși, nevoile armatei ruse, motiv pentru care Rusia a achiziționat în plus un milion de obuze din Coreea de Nord. De asemenea, Rusia a importat obuze inclusiv din depozitele armatei iraniene ori chiar din stocurile Belarusului.

„Din vara lui 2022, Moscova a adoptat mai multe legi și hotărâri de guvern care au făcut ca industria de apărare să treacă pe picior de război. Numărul de ore lucrate pe săptămână a crescut, în unele fabrici se lucrează în trei schimburi, dar asta nu înseamnă că industria lor de apărare lucrează la capacitate maximă. Efortul principal e concentrat pe repararea vehiculelor avariate pe front. Un alt subiect îl reprezintă refacerea și readucerea în stare de luptă a echipamentelor militare scoase din depozite și arsenale, care sunt apoi trimise pe frontul din Ucraina. A treia sarcină majoră o reprezintă producerea de noi arme, în special sisteme de artilerie și blindate. Pe locul patru se situează producerea de muniții de artilerie și rachete”, a spus generalul Skibițki.

Deși se confruntă cu o lipsă de muncitori calificați și criză de componente necesare pentru sistemele de armament, în special cele sofisticate, industria rusă de apărare produce între 115-130 de „rachete strategice” (cu rază medie/lungă de acțiune, precum rachetele Kinjal, Kalibr sau Kh-101).

„Rusia a pierdut mult din cauza faptului că multe companii, cu rol în furnizarea de componente (critice) se află sub sancțiuni internaționale. În luna decembrie, nu au produs nicio rachetă”, a spus reprezentantul serviciilor militare de informații ale Kievului.

O mie de ruși se înrolează zilnic în armată. „S-o spunem direct: asta e mobilizare”

Astfel, conform generalului Skibțiki, Rusia e nevoită să-și păstreze „o rezervă strategică” de circa 30% din totalul stocurilor de care dispune. „De exemplu, de la jumătatea lunii septembrie, rușii nu au folosit deloc rachete X-101 sau Kalibr. Refacerea stocurilor ia timp. Dacă vorbim despre rachete de croazieră, în atacurile recente s-au folosit modele produse în trimestrele III și IV (din anul 2023). ASta arată că nu dispun de o rezervă foarte mare și că tot ce e produs e imediat aruncat împotriva noastră”.

În privința componentelor electronice necesare pentru aceste rachete, 80% dintre acestea ajung în Rusia via China, țară care nu s-a raliat sancțiunilor internaționale. Astfel, Rusia poate procura elemente vitale pentru industria de apărare pe care le importă prin China, ocolind sancțiunile.

Rușii nu au însă probleme cu producția de rachete X-31, X-35, X-29 și X-59 ale căror componente sunt integral produse de industria de apărare a Moscovei, dar generalul ucrainean arată că acestea nu sunt, totuși, „rachete strategice”. Cu toate acestea, rușii le lansează - cum e cazul rachetelor Kh-31 sau Kh-59 - în bombardamentele aeriene masive și le folosesc pentru lovirea sistemelor antiaeriene și stațiilor radar ucrainene.

De asemenea, rușii produc peste 300 de drone kamikaze în fiecare lună. „În atacul din luna decembrie, inamicul a folosit 770-780 de astfel de drone de atac”, a spus Vadim Skibițki, care a adăugat că 4% din aceste drone dau rateuri: nu se lansează ori explodează imediat după lansare.

Nu în ultimul rând, generalul ucrainean a arătat că, în prezent, în jur de 1.000 - 1.100 de ruși se înrolează zilnic în armată. Practic, vorbim despre 30.000 de recruți pe lună, folosiți pentru a suplini pierderile suferite de unitățile care luptă în prima linie. „Aici nu mai vorbim despre mobilizare ascunsă. S-o spunem direct: asta e mobilizare, chiar dacă nu vorbim de un val de mobilizare cum a fost cel din octombrie-decembrie 2022”, a spus Skibițki. „Conform calculelor noastre, ca să ajungă la nivelul pe care îl aveau forțele terestre înainte de invazia Ucrainei, Federația Rusă are nevoie de 5-10 ani. Va mai fi nevoie apoi de încă 3-5 ani până când Rusia își va reface arsenalul de rachete strategice. Este meritul nostru că nu permitem mașinii de război a Rusiei să declanșeze o agresiune împotriva altor țări”.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri