Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului rus, a aprobat miercuri un proiect de modificare a Constituţiei care i-ar putea permite preşedintelui Vladimir Putin să obţină noi mandate după anul 2024.
Un proiect de lege care prevede modificarea Constituţiei şi care i-ar permite preşedintelui Vladimir Putin să candideze din nou în 2024 a fost aprobat miercuri de Duma de Stat cu 383 de voturi pentru, niciun vot împotrivă şi 43 de abţineri, potrivit Mediafax. Douăzeci şi patru de parlamentari au lipsit de la sesiunea de vot.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să fie aprobat şi de Consiliul Federaţiei, de Curtea Constituţională şi în cadrul unui referendum programat în luna aprilie.
Modificările constituţionale i-ar putea permite lui Vladimir Putin să obţină noi mandate de preşedinte după expirarea celui actual, în anul 2024. Astfel, Vladimir Putin ar putea rămâne preşedinte al Rusiei până în anul 2036.
Unul dintre liderii opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a criticat iniţiativa, acuzând că Vladimir Putin va încerca să rămână preşedinte toată viaţa. În trecut, Vladimir Putin a declarat că nu vrea reinstituirea practicii sovietice a preşedinţilor pe viaţă, dar nu a precizat ce va face după anul 2024, când îi expiră mandatul de preşedinte.
Opoziţia rusă a anunţat că va organiza proteste începând de vineri.
Editor: I. I.