Șeful NATO: Încercăm un dialog cu Rusia, dar suntem pregătiți și pentru ce e mai rău. De aceea, creștem pregătirea forțelor noastre

Data publicării:
Militari NATO in timpul unui exercitiu
Militari NATO. Foto: Profimedia

Forța de reacție rapidă a NATO poate fi desfășurată în câteva zile și mai mulți militari pot fi de asmenea desfășurați rapid, a spus șeful NATO, Jens Stoltenberg. El a adăugat că alianța încearcă în continuare un dialog cu Rusia, dar că este „pregătită și pentru ce e mai rău”.

Încercăm în continuare să avem un dialog politic cu Rusia. De aceea am trimis în seara aceasta răspunsurile scrise. Dar, deși sperăm – și facem eforturi pentru o soluție, suntem pregătiți și pentru ce e mai rău. De aceea, creștem pregătirea forțelor noastre, iar aliații ș-au sporit prezența în țările baltice și la Marea Neagră pentru a întări apărarea aliaților”, a spus Stoltenberg într-o conferință de presă.

De asemenea, am crescut pregătirea forței de răspuns rapid a NATO, care e compusă din diferite elemente, iar principalul element al acestei forțe constă în 5.000 de militari. Este condusă în prezent de Franța, dar toți aliații contribuie cu militari. Poate fi desfășurată în câteva zile și alți militari pot fi desfășurați într-un termen scurt”, a adăugat el.

Pentru a desfășura forța de răspuns rapid a NATO sau orice element al acesteia avem nevoie de o decizie a Consiliului Nord-Atlantic, iar această decizie va fi luată dacă va fi necesar. Avem planuri pe care le putem activa și pune executare într-un timp foarte scurt. Ceea ce am făcut în ultimele săptămâni a fost să creștem pregătirea, iar ceea ce am făcut în ultimii ani, de când Rusia a folosit forța împotriva Ucrainei, ne-am crescut prezența în regiune”, a mai spus șeful NATO.

Stoltenberg a spus că NATO a transmis răspunsuri scrise Rusiei privind garanţiile de securitate.

Propunerile scrise ale celor 30 de aliaţi NATO transmise Rusiei în această seară acoperă o gamă largă de chestiuni. Întindem din nou mâna Rusiei pentru a încerca să continuăm calea dialogului”, a spus Stoltenberg.

În toate eforturile noastre, continuăm să ne coordonăm îndeaproape cu Ucraina, precum şi cu alţi parteneri NATO, inclusiv Finlanda, Suedia, Georgia şi, desigur, Uniunea Europeană. NATO este o Alianţă defensivă şi nu vrem confruntare. Dar nu putem şi nu vom face compromisuri cu privire la principiile pe care se bazează securitatea Alianţei noastre şi securitatea în Europa şi America de Nord. Rămânem pe deplin angajaţi faţă de tratatul nostru fondator şi angajamentul nostru de apărare colectivă consacrat în articolul 5. Vom lua toate măsurile necesare pentru a apăra şi proteja toţi Aliaţii”, a adăugat el.

De asemenea, Stoltenberg a spus că NATO cerut Rusiei să-și retragă forțele din Ucraina, Georgia și Republica Moldova.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...