Şeful CIA propus de Joe Biden: „China este un adversar autoritar formidabil”

Data actualizării: Data publicării:
picioare ale unor siluete neidentificate pe sigiliul CIA de la intrarea în sediul Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA
Sigiliul CIA din sediul central al agenţiei, din Langley, Virginia, SUA. Foto: Getty Images

William Burns, pe care preşedintele american Joe Biden l-a nominalizat pentru funcţia de viitor şef al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), a numit China „un adversar autoritar formidabil” care îşi consolidează capacitatea de a fura proprietate intelectuală, de a-şi reprima poporul şi de a-şi construi influenţă în interiorul SUA, informează Agerpres.

William Burns a spus că, pentru securitatea naţională a SUA, competiţia cu China şi contracararea leadershipului ei „agresiv” sunt esenţiale.

Burns (64 de ani), fost diplomat de carieră care a lucrat atât în administraţii republicane, cât şi în cele democrate, este de aşteptat să obţină facil confirmarea Senatului pentru şefia CIA. El a fost ambasador în Iordania şi Rusia şi a deţinut alte trei poziţii importante în Departamentul de Stat.

În timpul audierii în Comitetul pentru Intelligence al Senatului american, Burns a afirmat că va avea patru principale priorităţi - „oameni, parteneriate, China şi tehnologie” - dacă va ajunge să conducă CIA.

Burns a accentuat că ameninţările „cunoscute'” persistă, printre care cele din partea Rusiei, a Coreei de Nord şi a Iranului, alături de riscurile reprezentate de ameninţările cibernetice şi de problemele globale din domeniul sănătăţii.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
7.500.000$, pregătirea unui pilot de vânătoare. Mai scump decât greutatea lui în aur
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...