Exclusiv Secrete bine păzite în Orientul Mijlociu: Cum a devenit Iranul un exportator de crize? Interviu cu prof. Heinz Gaertner
Orientul Mijlociu este mereu în centrul atenţiei pentru că întotdeauna acolo se întâmplă ceva ce pare neaşteptat, dar care, în realitate, este pregătit cu mare atenţie la detalii din timp. Liga Arabă vrea să reintroducă Siria în club şi să îl reabiliteze pe Bashar al Assad. Iran şi Arabia Saudită şi-au reluat relaţiile, chiar dacă mai este mult până la un nivel de încredere ridicat. Israel avertizează încontinuu ce pericol ar fi pentru regiune o nouă putere nucleară, condusă de un Ayatollah. Acestea ar fi doar o mică parte din transformările zonei. Cert este că în toate regăsim prezenţa iraniană, într-o măsură mai mare sau mai mică.
Heinz Gaertner, profesor la Universitatea din Viena şi un bun cunoscător al Iranului, a fost invitatul Cristinei Cileacu la emisiunea „Pașaport diplomatic”.
Iranul, un bun exportator de crize
Iran s-a dovedit a fi pentru Orientul Mijlociu ţara care ştie cel mai bine să-şi exporte crizele şi să-şi încurce vecinii. Toate problemele interne sunt trecute astfel în planul doi şi atenţia poporului iranian este îndreptată spre duşmanul din exterior. În urmă cu cinci ani, marile puteri au semnat cu Iran un acord nuclear. Pe scurt, acesta presupunea ca Iran să renunţe la producţia de plutoniu de calitate militară. La schimb, sancţiunile economice pe care ţara le suportă din 1979, începeau să fie ridicate treptat şi economia s-ar fi îmbunătăţit. Doar că Donald Trump a retras Statele Unite din acord şi situaţia a devenit mai rea ca înainte.
Cristina Cileacu: Săptămâna aceasta se împlinesc cinci ani de când fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a încheiat acordul nuclear cu Iranul, extragând unilateral Statele Unite din acest acord. În contextul în care trăim chiar acum, cu toate mișcările pe care le vedem în Orientul Mijlociu, Europa şi în Statele Unite, credeți că mai are nevoie cineva de un astfel de acord?
Heinz Gaertner: În primul rând, cred că această retragere făcută de președintele Trump din JCPOA, așa-numitul acord nuclear, a fost una dintre cele mai mari gafe geopolitice de după sfârșitul Războiului Rece. A avut multe repercusiuni, iar repercusiunile și consecințele încă nu s-au terminat, continuă. Permiteți-mi să spun doar că JCPOA (n.r. acordul nuclear iranian), care a fost încheiat în 2015 la Viena este, probabil, cel mai bun acord de control al armelor negociat în istorie. Are multe prevederi și un sistem de verificare foarte cuprinzător, care nu a fost cuprins până acum în niciun tratat de control al armelor. Și a fost o surpriză faptul că Iranul a acceptat astfel de constrângeri. Desigur, Iranul s-a apropiat de un dispozitiv nuclear, dar Iranul spune că nu vrea să aibă o armă nucleară, că ar fi ilegal şi că ar fi t împotriva a ceea ce spune fatwa (n.r. regula islamică) şi aşa mai departe. Acum, Occidentul este îngrijorat, dar cauza, motivul pentru care s-au întâmplat toate acestea a fost retragerea făcută de preşedintele Trump din acord, iar europenii nu a făcut prea mult să-l reînvie. Europenii au rămas în acord, împreună cu China și Rusia, dar nu s-au ridicat la nivelul în care ar fi putut implementa acest mecanism care trebuia să ocolească sancțiunile secundare impuse de SUA. Sancțiunile secundare provin din S.U.A. De asemenea, a început un război din umbră în Golful Persic, o serie de nave și containere au fost confiscate. Continuă războiul din umbră între Israel și Iran și, de asemenea, în statele vecine, atacurile asupra instalațiilor petroliere saudite, care în teorie vin de la rebelii Houthis din Yemen, dar nu știi niciodată. Dar toate aceste lucruri începute în regiune devin mai încurcate și mai turbulente.
Pericolul unei teocraţii nucleare
Cristina Cileacu: Dar menționați Israelul și acum câteva săptămâni, în aceeaşi emisiune, am avut un istoric din Israel care îmi spunea că în urmă cu 30, 40 de ani în țara sa era aceeași discuție despre cum se apropie Iranul de obținerea unei o bombe nucleare. Cât de aproape este Iranul să obțină această bombă nucleară?
Heinz Gaertner: Da, asta este cu siguranță adevărat. Această problemă nu este una nouă. Deci, în Israel, fiecare președinte a spus de zeci de ani, a ridicat problema pericolului Iranului nuclear. De fapt, trebuie să spun că programul nuclear a început deja în timpul guvernului Şahului (n.r. în anii 70) Și, în principal, companiile europene au ajutat Iranul să construiască acest program. Iran nu a avut niciodată o armă nucleară. Tot Şahul a spus că nu va continua, pentru că va primi o cantitate imensă de arme convenționale din partea țărilor vestice. Șahul a acceptat, dar cu multe ezitări, şi restricțiile AIEA, Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena. În prezent, Iran, dacă ar fi sub acordul JCPOA, ar fi sub observații mult mai stricte. Încă mai este, pentru că Iranul nu s-a retras din tratatul de neproliferare, așa cum a făcut Coreea de Nord, de exemplu. Așadar, Iranul este încă monitorizat de AIEA, în conformitate cu regulile lor de bază. Unii spun că sub acordul nuclear, Iranul ar fi avut timp să se pregătească, nu neapărat să producă o bombă, dar să îşi echipeze facilităţile nucleare ca să poată produce arme nucleare. Asta le-ar lua cel puțin 1 -2 ani. Acum, experţii spun că Iranul ar putea face asta în 10-12 zile, dacă ar dori. Dar, chiar dacă au aceste facilități nu înseamnă că Iranul ar fabrica deja o bombă, ar pune un focos nuclear pe o rachetă la un moment dat, dar nu are într-adevăr o capacitate nucleară. Deci, dacă ne gândim că Israelul are aproximativ 200 de arme nucleare, Iranul nu ar avea capacitatea să distrugă țările vecine, să nu mai vorbim că ar distruge și toți partenerii Iranului. Dar, este un alt motiv care nu este menționat încă, pentru că, după cum ați spus, Israelul spune că Iran este aproape să producă o bombă şi a strigat mereu "lupul, lupul!", aşa că nu mai este cu adevărat credibil acum. Există un alt motiv. Iran, în regiune, este o hegemonie naturală. Este o țară puternică și este un clasament internațional despre geopolitică, se numește puterea de foc globală. Dacă vă uitați la acesta, Iranul, conform criteriilor geopolitice, se află pe locul 14 la nivel global, cu mult înaintea Israelului și Arabiei Saudite. Topul ia în calcul aproximativ 40 de criterii sau mai mult, dar principalele criterii sunt dimensiunea populației, resursele, infrastructura, educația populației, mărimea geografică, relațiile maritime, disciplina armatei. Armele nucleare nu sunt incluse. Și ce faceți dacă aveți o hegemonie naturală în regiune? Încercați să o constrângeți cât mai mult? Strigând "lupul!" în privinţa armelor nucleare mereu este un mijloc de a atrage atenția lumii că Iran este periculos. Israel a vrut întotdeauna să implice SUA pentru a obține un aliat împotriva Iranului. Poziția geopolitică a Iranului este unul dintre motivele majore pentru care avem această dezbatere despre problema nucleară de zeci de ani.
Abilităţi diplomatice pe toate fronturile
Ca în poveştile orientale cu uzurpatori şi uzurpaţi, Iran are abilitatea să creeze războaie, să răspândească zvonuri care să dividă şi să provoace grupuri extremiste să se revolte, ca să producă haos în regiune. Acum, când Orientul Mijlociu încearcă să stabilizeze pacea în zonă, Iran se regrupează şi caută metode noi de a fi în continuare considerat important pentru vecini.
Cristina Cileacu: Iranul are, de asemenea, o diplomație abilă. Sunt foarte buni în acest domeniu. Și acum profită de o nouă situație din regiune. Vorbesc despre faptul că Liga Arabă vrea să reintroducă Siria ca membru al Ligii Arabe. Și, de asemenea, Iranul dorește să se poziționeze ca partener de reconstrucție atât pentru Siria, cât și pentru Irak. Este acesta un alt mod al Iranului de a evita cumva o parte din sancțiunile SUA?
Heinz Gaertner: Da, am menționat că Iranul este această hegemonie regională. Trump și prim-ministrul israelian Netanyahu au creat Acordurile Abraham, unii le numesc o coaliție, chiar alianță între Israel și unele state arabe, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan, Maroc etc, dar nu Arabia Saudită, pentru că este chestiunea palestiniană legată de Israel. Aceasta ar fi o coaliţie anti-iraniană. Şi care a fost ideea Iranului? Dacă ei construiesc o coaliție, construim şi noi o coaliţie.
Cristina Cileacu: Spuneţi că este un fel de răspuns la Acordurile Abraham, ceea ce fac ei acum.
Heinz Gaertner: În parte, da, și mai ales acum, acordul saudito-iranian este unul dintre aceste răspunsuri.Relaţia este mediată, bineînţeles, de China, ştim asta, dar au fost întâlniri, summituri între Iran și Arabia Saudită înainte. Această relaţie a fost construită cu mult înainte de a vedea noi acordul Iranului cu Arabia Saudită. Dar acest acord se va răspândi diplomatic și în alte state arabe. Iran și Siria au relații de mult timp pentru că, știți, l-au sprijinit pe Assad (n.r. preşedintele Siriei) împotriva insurgenței internă, la fel, Iran spune dacă SUA sunt implicate, trebuie să ne implicăm și aici. Este o situație foarte complicată. Dar acum, după acordul Iranului din Arabia Saudită, este mai ușor pentru Iran să evalueze relațiile iraniene cu Siria, pentru că Liga Arabă a decis să admită Siria din nou în club. Nu mai este nimic special acum legat de Iran și Siria, pentru că acum Siria va face parte din Liga Arabă, iar Iranul vrea să sporească dialogul regional. Și cum ați spus corect, este, printre altele, un mijloc de a ocoli presiunea internațională, pentru a construi o cooperare regională, cu toate contradicțiile pe care le avem în regiune.
Relaţii echilibrate din interes
Pragmatismul este probabil calitatea cea mai răspândită în Orientul Mijlociu. Acordul de pace între Arabia Saudită şi Iran, două state care păreau că nu vor găsi niciodată o înţelegere reciprocă, este bazat tot pe pragmatism. Numai pe timp de pace lumea poate să prospere şi ca atare, s-a produs imposibilul. China, ţara care a ajutat la această realizare, îşi urmăreşte la rândul ei interesul: vrea să fie cu adevărat puterea care dictează şi în Orientul Mijlociu. "Nimic nu este gratis" este o lecţie predată cel mai bine tot în estul lumii.
Cristina Cileacu: Dacă vorbim despre încălzirea relației dintre Arabia Saudită și Iran, desigur, am văzut întâlnirile. Aţi spus că au fost pregătite înainte și aveţ dreptate, dar amândoi știm că încrederea este baza unei relații și că se câștigă în timp. Ambele țări, Arabia Saudită și Iran, caută același lucru, hegemonia în Orientul Mijlociu. Această nouă relație va dura sau este doar ceva în care lupta subterană pentru hegemonie va continua?
Heinz Gaertner: Ambele părți au văzut că o concurență acerbă, care ar putea avea chiar o componentă militară, nu ar fi în beneficiul ambelor. Arabia Saudită a descoperit că într-un fel nu se pot baza în întregime pe SUA, dacă există un conflict militar, pentru că președintele Trump le-a dat impresia că primesc ajutorul extern, indiferent ce se întâmplă. Asta a încurajat, bineînțeles, în special saudiții, dar și celelalte state arabe, dacă aveți un conflict cu Iranul, atunci SUA va veni în ajutor și poate Iran va fi slăbit. Deci asta a fost filosofia și acordul nuclear era doar un instrument, Arabia Saudită a fost unul dintre cei mai înverșunați critici ai acordului nuclear. A fost o decizie foarte pragmatică până acum, încrederea nu este în totalitate acolo. Nu, nu. Încrederea este, după cum aţi spus, se construieşte în timp. Au fost mai multe reuniuni la nivel înalt, cu miniștri de externe, președinți, dar relaţia începe începe la un nivel foarte, foarte scăzut, cu schimbul de ambasadori, ambasade, cooperarea la nivel tehnologic, cooperarea economică, turism. Așa că trebuie să construiască încredere și va dura o lungă perioadă de timp. Acestea fiind spuse, nu văd religia, pe care mass-media o exagerează, relațiile sunni-șiia înainte de acest conflict erau decente, nu sunt cauza. Religia va fi folosită dacă va fi un conflict geopolitic, dar nu este un obstacol.
Masha Amini, reper pentru libertăţile iraniene
Iranienii vor mai multe libertăţi şi nu mai vor ca destinele lor să fie decise de o mână de clerici. Masha Amini, o tânără de 22 de ani, a murit în condiţii suspecte, după ce Poliţia Moravurilor a arestat-o pentru că nu purta eşarfa de pe cap conform standardelor guvernamentale. Moartea ei a declaşat luni de proteste masive în Iran. Autorităţile au folosit măsuri extreme de represiune şi au ucis peste 500 de oameni, în special femei.
Cristina Cileacu: Întrebarea finală se referă la protestele din Iran. Am văzut că autoritățile de acolo au folosit muniție letală pentru a-i face pe oameni să nu mai iasă pe stradă și să protesteze împotriva regimului. Oamenii nu mai sunt acum pe străzi, pentru că își protejează viața. Este normal. Dar asta nu înseamnă că mentalitatea împotriva regimului este schimbată. La ce să ne aşteptăm în viitorul apropiat din partea poporului iranian, în privinţa modulului reacţionează la regimul Ayatollahului?
Heinz Gaertner: Aceste proteste nu sunt primele, bineînţeles. Dar ele sunt sigur un apel de trezire pentru sistem. Deci, pe de o parte, avem o economie deteriorată, o inflație ridicată, așa că oamenii se simt neglijați. Și apoi, pe de altă parte, avem acest sistem de control al regimului. De fapt, avem sistemul de control al unui grup foarte mic de clerici. Nu este o opoziție împotriva religiei, din nou. Este împotriva controlului unui grup mic de clerici și vălul este expresia formală a acestui protest. Mulți din populație,au simpatizat cu protestul, cu cerințele protestatarilor. Și aceste cerințe, interesant, nu sunt atât de diferite de cerințele Revoluției din '79, care au fost ignorate de regim după aceea. Este vorba despre libertatea alegerilor, fără prizonieri politici, împotriva cenzurii, împotriva controlului autoritar. În acel moment, era împotriva regimului vestic, acum este împotriva regimului religios. Și acum tânăra generație descoperă, hei, vrem aceste libertăţi. Nu este vorba despre valorile occidentale, este vorba despre valorile iraniene. Totul se referă la Iran. Așa că și bineînțeles, forțele de poliție au folosit violența și asta a înfuriat şi mai mulţi oameni şi a crescut simpatia. Sunt mulţi oameni în aparatul de stat care au simpatii pentru platforma suporterilor, dar nu au ieşit pe stradă, îşi apără slujbele, le este teamă. Cu toate acestea, regimul descoperă acum că trebuie făcut ceva. O reformă totală, o schimbare de regim nu se va întâmpla.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
