Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, are cancer la prostată

Data publicării:
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin portret
Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, are cancer la prostată. Foto: Profimedia

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, este tratat pentru cancer la prostată, potrivit unei declarații Centrului Medical Militar Național Walter Reed din Washington, citată de CNN.

Cancerul a fost descoperit la începutul lunii decembrie. Austin a suferit o „procedură chirurgicală minim invazivă” pe 22 decembrie, pentru a trata cancerul.

„A fost sub anestezie generală în timpul acestei proceduri. Austin și-a revenit fără probleme din operație și s-a întors acasă în dimineața următoare. Cancerul de prostată a fost depistat precoce, iar prognosticul său este excelent”, se arată în comunicat.

Nu se știa până acum dacă Austin a fost sub anestezie în timpul procedurii, despre care Pentagonul nu a anunțat nimic și nici nu a notificat Casa Albă.

Pentagonul a fost în centrul unui scandal după ce, vineri, a anunțat că Austin a fost internat la Walter Reed pe 1 ianuarie. Anunțul a fost făcut după aproape o săptămână, iar președintele american Joe Biden a aflat abia după trei zile de la internare.

Austin a fost internat din nou în spital din cauza unor complicații, „inclusiv greață cu dureri severe abdominale, șolduri și picioare”. S-a descoperit că are o infecție a tractului urinar, se arată în comunicat.

Întrebat de ce Austin nu a dezvăluit că a fost diagnosticat cu cancer de prostată, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, generalul-maior Pat Ryder, a spus că situația este „profund personală”.

„Este cancer de prostată și procedurile asociate sunt, evident, profund personale”, a spus Ryder marți în timpul unei conferințe de presă la Pentagon.

„Vom continua să fim cât mai transparenți de acum înainte, și din nou, îi dorim secretarului recuperare rapidă”, a adăugat oficialul.

Cât timp a stat în spital pentru tratarea infecției, Austin „nu și-a pierdut niciodată cunoștința și nu a suferit niciodată anestezie generală”, a precizat Ryder.

El nu a spus dacă agenda secretarului Apărării va fi afectată de starea sa de sănătate, dar a precizat că Austin este „angajat activ în sarcinile sale” și comunică regulat cu personalul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei