Scholz și Macron au vorbit la telefon cu Putin: „Au insistat că orice soluţie la această criză trebuie să vină prin negocieri”

Data actualizării: Data publicării:
colaj scholz macron putin
Cancelarul Germaniei și președintele Franței au avut o convorbire telefonică cu Vladimir Putin. Foto: Coalj/Profimedia Images

Cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron au purtat joi o discuţie telefonică cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, căruia i-au cerut o încetare imediată a focului în Ucraina, a declarat un oficial guvernamental german, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

„Macron şi Scholz au insistat că orice soluţie la această criză trebuie să vină prin negocieri între Ucraina şi Rusia”, a mai indicat oficialul guvernamental de la Berlin.

Cei trei lideri au convenit să rămână în contact strâns în zilele următoare, a precizat oficialul german.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că preşedintele Putin a avut o discuţie prin telefon cu cancelarul Scholz şi preşedintele Macron cu privire la situaţia din Ucraina.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...