„Scene apocaliptice”. Martorii descriu tragedia din Valencia. Printre cei dispăruți în incendiu, o familie cu doi copii mici

Data publicării:
A large fire burns a 14-story building in the neighborhood of Campanar (Valencia).
Cel puțin 4 oameni au murit în incendiul din Valencia. Foto: Profimedia Images

Martorii descriu momentele de groază în care două blocuri din Valencia au fost mistuite de flăcări. În incendiu au murit cel puțin patru persoane iar alte 15 sunt dispărute. Printre aceastea, o familie de patru persoane, inclusiv un băiat de trei ani și o fetiță de 15 zile.

„S-a răspândit atât de repede. Nu am văzut niciodată așa ceva, erau scene apocaliptice”, a declarat Siena Swirte, o asistentă americană care locuiește în apropiere.

„Puteai auzi geamuri spărgându-se, puteai auzi lucruri explodând, puteai vedea bucăți din clădire căzând. Am văzut oameni la balcoane”, a declarat aceasta, potrivit BBC.

Victimele decedate au fost găsite în urma unui zbor de recunoaștere cu drone, iar pompierii continuă să caute persoanele dispărute. Printre aceastea, o familie de patru persoane, inclusiv un băiat de trei ani și o fetiță de doar 15 zile.

Pompierii care au încercat toată dimineață să răcească clădirile au reușit acum să intre înăuntru, deși doar până la etajul trei din cauza temperaturilor extrem de ridicate.

„Munca pompierilor din interiorul clădirii se concentrează pe localizarea victimelor, garantând siguranța celor implicați în orice moment”, au declarat seriviciile de urgență din Spania.

În incendiu au fost răniți și șapte pompieri, dintre care cinci se află în spital.

El País scrie că ansamblul rezidențial care a luat foc în Valencia a fost finalizat în 2008, de o companie care a dat faliment doi ani mai târziu.

Complexul, care avea în total 138 de apartamente, era alcătuit din două blocuri: unul cu 10 etaje și unul cu 14 etaje, unite printr-un lift.

La locul incendiului a ajuns și premierul spaniol Pedro Sanchez. „Suntem aici pentru a ajuta”, a declarat acesta.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Descoperire neobișnuită pe șantierul unui spital din Iași. Erbiceni, unică în România...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
Reuniune surpriză în Beverly Hills. Cameron Diaz și Demi Moore, împreună la 21 de ani de la premiera...
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
volkswagen shutterstock_1154271856
Angajații Volkswagen se oferă să accepte reducerea salariilor, cu condiția să nu fie închise fabricile din...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...