Scandalul mutării ambasadei. Reacția Palestinei

Data publicării:
palestina - shutterstock_1083861659
Foto: Shutterstock

Recţie dură a Palestinei la decizia luată de România, Cehia şi Ungaria, care au blocat o declaraţie a statelor membre UE  ce-şi propunea să critice mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim. 

palestina - shutterstock_1083861659
Foto: Shutterstock

Într-un comunicat de presă, Ministerul palestinian de Externe condamnă poziţia adoptată de cele trei ţări, care, spun oficialii palestinieni, contravine politicilor Uniunii Europene. „Ministerul avertizează că vor fi luate măsuri legale împotriva oricărei ţări care îşi mută ambasada de la Tel Aviv, la Ierusalim”, susţin oficialii palestinieni în acelaşi comunicat citat de agenția ofială de presă palestiniană WAFA.

Reacţia vine după ce presa israeliană a scris că cele trei ţări au blocat o declaraţie a statelor membre UE, care ar fi urmat să critice mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv în Oraşul Sfânt. Ministerul român de Externe nu a avut până acum o reacţie oficială, dar jurnaliştii scriu că cele trei state au lucrat în coordonare cu Israelul. Iniţiativa unei declaraţii comune ar fi aparţinut Franţei. Documentul, care ar fi urmat să fie publicat în numele şefei diplomaţiei europene, conţinea trei puncte. Două dintre ele făceau referire la statutul Ierusalimului, iar al treilea bloca statele UE să urmeze exemplul american.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri