Scandal în Franța pentru că mai mulți politicieni i-au luat apărarea unui parlamentar care și-a lovit soția

Data actualizării: Data publicării:
Adrien Quatennens
Adrien Quatennens. Foto: Profimedia

Mai multe organizații din Franța care apără drepturile femeilor au protestat după ce mai mulți politicieni au sărit în apărarea unui deputat care a recunoscut că și-a pălmuit soția, relatează The Guardian.

Scandalul a izbucnit săptămâna trecută, după ce în presa franceză a apărut informația că Adrien Quatennens, un parlamentar al partidului radical de stânga La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă), a fost acuzat de soția sa, Céline, de violență. Luni, procuratura din Lille a anunțat că a deschis o anchetă cu privire la plângerea făcută de femeie la poliție.

Quatennens a spus că soția sa nu a intenționat să introducă acțiuni în justiție sau să vorbească cu presa. El a adăugat că nu știe ce este în declarația soției sale, dar că ea a vrut să „lase o urmă a certurilor” dintre ei.

El a recunoscut că relația cu soția sa a devenit „încordată” și că plănuiau să divorțeze, după 13 ani împreună. El a spus că, în timpul unei dispute, a „prins-o de încheietură” și i-a luat telefonul mobil.

„Pentru a-l recupera, a sărit pe spatele meu. Am scăpat din strânsoare și atunci ea s-a lovit la cot”, a scris el. El a descris și o dispută anterioară: „Într-un context de tensiune extremă și agresiune reciprocă, am pălmuit-o… Regret profund această acțiune și mi-am cerut scuze de multe ori”.

Quatennens a anunțat că se retrage din rolul său de coordonator al LFI.

Jean-Luc Mélenchon, care a candidat la președinție la începutul acestui an pentru LFI, l-a lăudat pe Quatennens pentru „demnitatea și curajul” lui și a învinuit poliția, „voyeurismul media” și rețelele sociale pentru că au intervenit în căsnicia lui. Un alt deputat al LFI, Sophia Chikirou, l-a lăudat pe Quatennens pentru „onestitatea și sacrificiul de sine” și a cerut oamenilor să „lase cuplul în pace”.

Sprijinul lor a fost imediat condamnat de grupurile pentru drepturile femeilor, Anne-Cecile Mailfert, președinta Fundației pentru femei, a spus că Mélenchon are nevoie de educație privind violența conjugală. „Nu este un conflict, este violență”, a scris ea.

Caroline de Haas, reprezentanta mișcării feministe Toate, a scris: „Violența dintr-un cuplu este inacceptabilă, indiferent de conflictele prezente... îmi afirm tot sprijinul pentru femeile victime de pretutindeni”.

Anne-Laurence Petel, reprezentantă a partidului de centru-dreapta Renaissance, a spus: „Dacă declarația lui Adrien Quatennens ar putea fi privită cu o anumită simpatie (nu pentru palmă, desigur), Jean-Luc Mélenchon tocmai a stricat asta”.

Sandrine Rousseau, deputată a partidului verde Écologie Les Verts, i-a cerut lui Quatennens să se abțină de la orice discurs public. „Violența împotriva femeilor are multe fețe, niciuna dintre ele nu este acceptabilă”, a spus ea.

O declarație a LFI a spus că partidul „își reiterează angajamentul neobosit în lupta împotriva violenței asupra femeilor”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri