Noul ministru al Educației din Franța este criticat pentru că și-a dus copiii la școli private. Amelie Oudea-Castera a declarat că decizia a fost luată din cauza lipsei de personal la școala de stat, transmite euronews.com.
La doar trei zile de la preluarea mandatului, Amelie Oudea-Castera se confruntă deja cu probleme.
Presiunea asupra deciziei sale de a-și trimite copiii la o școală privată a umbrit încercarea președintelui Emmanuel Macron de a-și începe cel de-al doilea mandat cu o remaniere a cabinetului.
Totul a început vinerea trecută, când, întrebată de presă despre școlarizarea copiilor ei, ea a justificat decizia spunând că este „frustrant” câte ore nu a înlocuit școala publică a fiului ei atunci când unul dintre profesorii săi era în concediu.
Noul ministru a explicat că ea și soțul ei erau „sătui, ca mii de familii” și au decis să „caute o altă soluție”. Restul copiilor lor au urmat prestigioasa școală Stanislas, o instituție catolică din apropierea casei lor din Paris.
Oamenii cer demisia ministrului
În urma scandalului, mai mulți francezi i-au cerut să-și dea demisia.
„Trebuie să închidem acest capitol al atacurilor personale și al vieții personale”, a declarat ministrul în timpul unei vizite oficiale la Paris, luni dimineață.
Anul trecut, Ministerul Educației a efectuat o anchetă la această școală, după ce a fost acuzată de homofobie și sexism.
Ceea ce i-a înfuriat pe francezi și a provocat apeluri la demisia ministrului a fost un articol apărut în ziarul Liberation duminică, în care se afirmă că fiul ei a petrecut doar un semestru la grădinița publică Littre. De asemenea, ziarul susține că decizia actualului ministru de a-l transfera la o altă școală a fost motivată de refuzul școlii de a-l promova pe fiul său la grupa mijlocie, considerând că acesta era încă prea mic.
Oudea-Castera „neagă categoric acuzațiile relatate de Liberation”, a declarat biroul său pentru AFP.
Purtătoarea de cuvânt a guvernului francez, Prisca Thevenot, a apărat-o pe Oudea-Castera, explicând că ministrul doar a explicat de ce a ales învățământul privat pentru fiul său.
„Cred în educația publică și cred că toți trebuie să avem o mare ambiție pentru asta”, a adăugat ea.
Cu toate acestea, atât opoziția, cât și sindicatele au fost extrem de critice la adresa ministrului Educației.
„Zilele trec și minciunile se adună”, a scris Fabien Roussel, secretarul general al Partidului Comunist Francez, pe rețeaua socială X, fostă Twitter. Comentarii similare au urmat din partea stângii și a extremei drepte.
Macron le-a cerut miniștrilor săi din noul guvern să fie „revoluţionari”
În urmă cu câteva zile, Emmanuel Macron a numit noul prim-ministru al Franței. Gabriel Attal, în vârstă de 34 de ani, a devenit premierul Franței într-o mișcare interpretată de politologi ca o încercare a președintelui francez de revigorare al celui de-al doilea mandat, înaintea alegerilor parlamentare europene. Attal a devenit astfel cel mai tânăr șef al guvernului francez și primul homosexual asumat în acest post, notează Reuters.
Totodată, preşedintele Franței, Emmanuel Macron, le-a cerut, vineri, membrilor guvernului Gabriel Attal, numit joi, să fie „revoluţionari” şi să producă rezultate.
Editor : B.C.