Scandal în Bulgaria după ce un român ar fi trimis un SMS de amenințare unui parlamentar. Premierul bulgar l-a sunat pe Klaus Iohannis

Data actualizării: Data publicării:
Kiril Petkov
Prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul Bulgariei, Kiril Petkov, a intervenit și a discutat cu președintele Klaus Iohannis după ce un parlamentar bulgar a primit o amenințare prin SMS de la un presupus cetățean român, vineri - „Renunță sau probleme vor începe imediat pentru tine și n-ai nicio idee cât de serioase vor fi”, a fost mesajul primit de Liubomir Karimanski.

Conform presei bulgare, autoritățile de la Sofia au aflat că mesajul a fost trimis de pe o cartela SIM din România, iar mesajul cu amenințarea a fost confirmat de Ministerul de Interne bulgar.

Conform autorităților bulgare, cartela este înregistrată pe numele unui cetățean român cu inițialele LT, care a intrat în Bulgaria în data de 1 aprilie. Ulterior, persoana respectiva a părăsit Bulgaria în 7 aprilie. Cartela a fost activată timp de 15 minute în aceeași dată, după care a fost oprită.

Presa de la Sofia scria că bărbatul care ar fi cumpărat cartela pre-paid a folosit un CNP românesc, în condițiile în care astfel de cartele nu pot fi cumpărate în Bulgaria decât cu buletinul și CNP-ul.

Surse din poliția de la București spun, însă, că potrivit datelor trimise de autoritățile bulgare nu reiese că amenințarea ar fi fost făcută de un cetățean român, pentru că respectivul CNP trimis conține și litere, iar în România, CNP-urile sunt formate doar din cifre.

Liubomir Karimanski, care face parte din partidul „Există un astfel de popor”, a anunțat că a fost amenințat, într-un briefing de presă, spunând că a anunțat, de asemenea, autoritățile competente. Karimanski conduce comisia de finanțe-bănci din Parlamentul de la Sofia și este și candidat la postul de guvernator al Băncii Centrale din Bulgaria.

„Am vorbit personal cu președintele român și i-am cerut ca autoritățile române să-l găsească rapid pe cetățeanul român care a trimis acel SMS. Toți cetățenii bulgari trebuie să fie protejați de astfel de atacuri”, a scris Kiril Petkov, pe Facebook.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”