Săptămâna de lucru de 4 zile s-a dovedit a fi un succes imens în Islanda. Cum se simt angajații făcând aceeași muncă în timp mai scurt

Data publicării:
femeie care surade intr-un birou cu oameni in miscare
Experimentarea săptămânii de lucru de 4 zile s-a dovedit a fi un succes în Islanda Foto: Guliver/GettyImages

Experimentarea săptămânii de lucru de patru zile s-a dovedit a fi un „succes copleșitor” în Islanda și i-a făcut pe mulți angajați să treacă la un program de lucru mai scurt, relatează BBC.

Experimentul s-a desfășurat între 2015 și 2019, iar cei care au luat parte au fost plătiți cu același salariu, au avut aceleași sarcini de lucru, dar au stat mai puțin la serviciu. În majoritatea cazurilor, productivitatea a rămas aceeași sau chiar s-a îmbunătățit, au constatat specialiștii.

Astfel de experimente au loc în întreaga lume, inclusiv în Spania, iar compania Unilever pune deja în practică în Noua Zeelandă acest nou concept de pe piața muncii.

În Islanda, au fost cuprinși în acest experiment social peste 2.500 de angajați din sectorul public, în general funcționari din Primăria Reykjavik și din Guvern, ceea ce reprezintă aproximativ 1% din populația activă a țării. Mulți dintre ei au trecut de la săptămâna de lucru de 40 de ore la cea de 35 sau 36 de ore.

Sindicatele au renegociat contractele

Rezultatele satisfăcătoare au determinat sindicatele să renegocieze contractele de muncă, iar acum 86% dintre angajații din Islanda fie au trecut la un program mai scurt, pentru același salariu, fie sunt în curs să obțină acest drept.

Angajații spun că se simt mai puțin stresați și mai puțin expuși riscului de epuizare (burnout), iar sănătatea lor și echilibrul dintre viața profesională și cea privată s-au îmbunătățit.

„Acest studiu arată că cel mai mare test din lume privind reducerea săptămânii de lucru în sectorul public a fost, din toate punctele de vedere, un succes incontestabil”, a declarat Will Stronge, cel care a condus cercetările. „Arată că sectorul public este pregătit să fie un pionier în ceea ce privește reducerea săptămânii de lucru - iar alte guverne pot învăța din asta”, a adăugat el. 

„Experimentul islandez de reducere a săptămânii de lucru ne spune nu numai că este posibil să se lucreze mai puțin în vremurile moderne, dar și că este posibilă o schimbare ce aduce un progres real”, a arătat un alt cercetător, Gudmundur D. Haraldsson.

Spania experimentează și ea săptămâna de lucru de patru zile în companii, în parte și din cauza provocărilor aduse de pandemie.

În Noua Zeelandă, compania Unilever oferă, de asemenea, angajaților ocazia de a-și reduce orele de lucru cu 20%, fără a le fi afectat salariul, în cadrul propriului experiment.

În Marea Britanie, un raport comandat de campania „Săptămâna de 4 zile” a indicat, în mai, că programul de lucru mai scurt ar putea reduce totodată și amprenta de carbon a Regatului Unit.

Citiți și: Cum rămâne cu programul de cinci zile pe săptămână? O nouă formulă 3-2-2 este discutată pe piața globală a muncii

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri