Serviciile franceze de intervenţie în situaţii de urgenţă au fost nevoite miercuri să dărâme ziduri pentru a scoate dintr-o locuinţă din nord-estul Franţei o femeie de naţionalitate americană care cântărea 391 de kilograme şi necesita îngrijiri medicale, transmite joi agenţia DPA.
Femeia, care a trăit timp de aproximativ 20 de ani în Stenay, în apropiere de graniţa cu Belgia şi Luxemburg, a refuzat anterior să primească ajutor medical, conform postului France 3.
Mai multe luni au fost necesare pentru a pregăti operaţiunea. În cadrul acesteia a fost utilizată o ambulanţă pentru persoane supraponderale, împrumutată din Belgia, scrie Agerpres.
O operaţiune de acest gen, cu un asemenea nivel de complexitate, nu a mai fost niciodată desfăşurată în Franţa, a declarat un reprezentant al autorităţilor locale.
Lucrătorii din cadrul serviciilor de intervenţii de urgenţă au demolat un perete de la primul nivel al casei şi au fost realizate găuri în tavan. Femeia a fost ridicată apoi şi scoasă pe fereastra de la parter.
Pe lângă pompieri specializaţi, la operaţiune au participat medici şi personal de asistenţă medicală. Unele străzi din zonă au fost închise.
Editor : V.M.