„Să vă pregătiţi pentru evacuare”. Locuitorii Seulului, în panică după ce autoritățile le-au trimis din greșeală o alertă de rachetă

Data publicării:
sud-coreeni la o informare despre lansarea de rachetă nord-coreeană
Foto: Profimedia Images

Primăria Seulului a cerut, miercuri, scuze cetăţenilor pentru „confuzia” provocată de activarea unei alerte antirachetă după lansarea eșuată a satelitului nord-coreean. Autoritățile sud-coreene au precizat că alerta a fost pusă în funcțiune din greșeală.

Alerta a fost emisă de administraţia metropolitană la ora locală 06:41 pe telefoanele mobile aflate la acel moment în capitală şi prin sistemul de sonorizare instalat în toate cartierele Seulului, trezind şi generând confuzie şi îngrijorare în rândul multora dintre cei 9,4 milioane de locuitori.

„Se recomandă să vă pregătiţi pentru evacuare, acordând prioritate copiilor, bătrânilor şi bolnavilor”, îndemna alerta.

Mulţi sud-coreeni au apelat la internet şi la reţelele sociale în căutare de informaţii, ceea ce a provocat căderea temporară a versiunii mobile a Naver, cel mai mare portal de internet din Coreea de Sud, şi a site-urilor mai multor organizații media.

A fost nevoie de 20 de minute până când ministerul de interne a trimis un mesaj pe telefoane în care a precizat că „notificarea de avertizare emisă de Seul la ora 06:41 a fost o transmisie eronată”.

Criticile s-au concentrat asupra trimiterii târzii, în condițiile în care mesajul a fost difuzat cu nouă minute întârziere, şi a caracterului eronat al alertei, întrucât racheta spaţială a zburat la peste 200 de kilometri vest de Seul înainte de a se prăbuşi în Marea Galbenă, iar localităţi precum Incheon, Gimpo sau Goyang, mai apropiate de traiectoria sa, nu au activat alerte.

De asemenea, nici primul, nici al doilea mesaj de alertă nu au specificat în niciun moment despre ce urgenţă este vorba.

Abia după 40 de minute de la prima alertă, administraţia a decis să trimită un alt mesaj pe telefoane în care se preciza că alertele se datorau „lansării unei rachete de către Coreea de Nord” şi îi îndemna pe cetăţeni să-şi reia „viaţa de zi cu zi”.

Primăria Seulului s-a apărat spunând că a trimis alerta după ce a primit o notificare de la ministerul de interne cu privire la lansarea rachetei spaţiale.

Un oficial din guvernul sud-coreean a declarat, ulterior, agenţiei de ştiri Yonhap că Seulul nu a fost una dintre zonele desemnate să activeze alerta, lucru care s-a făcut pe insulele de graniță precum Baengnyeong şi Daecheong din Marea Galbenă, deoarece racheta nord-coreeană a zburat aproape de ele.

Primarul Seulului, Oh Se-hoon, şi-a cerut scuze pentru că a „generat confuzie”, dar a insistat că emiterea alertei nu a fost greşită.

„Alerta a fost emisă după ce s-a stabilit că este necesară o acţiune imediată deoarece Coreea de Nord a tras un proiectil de data aceasta în direcţia sud”, a declarat Oh, care a precizat că angajamentul primăriei faţă de securitate este „să răspundă într-un mod care poate fi considerat excesiv”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mesajul cutremurător transmis de Regele Charles, după ce s-a aflat de înmormântare. Nu i-a fost uşor să...
Digi FM
Ce îl enervează pe Smiley la Gina Pistol: „Nu suport”. Cei doi s-au căsătorit în urmă cu doi ani
Pro FM
Ce plan are Bianca Censori pentru a salva căsnicia cu Kanye. Apropiații se tem că are un motiv ascuns
Film Now
Cum arată Chuck Norris în 2025, la 85 de ani. Imagini de colecție cu celebrul actor
Adevarul
Cercetătorul chinez care a creat primii bebeluși modificați genetic: „Editarea embrionilor umani va fi la fel...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii, anunț supriză despre ajutorul de 400 lei. Se oferă încă un bonus de 300 lei
Digi FM
Gheorghe Gheorghiu parcă a întinerit după ce s-a căsătorit și a slăbit 25 de kilograme. În ianuarie a...
Digi World
De ce a fost numită 1 aprilie Ziua păcălelilor. Cum a fost aleasă data în care se fac cele mai multe glume și...
Digi Animal World
Momentul când o cățelușă imploră ajutor după ce puiul ei a fost lovit de o mașină: „A fost prima dată când...
Film Now
Dolph Lundgren, cu soția și fiica, ambele de aceeași vârstă, la restaurant. E cu 39 de ani mai mare decât...
UTV
Imagini adorabile din savana africană: pui de leu jucându-se sub privirea protectoare a mamei lor