Rușii spun că au preluat controlul total al regiunii Herson. Marea Britanie avertizează că vor organiza un referendum de independență

Data actualizării: Data publicării:
Ukraine Russia Military Operation
Foto: Profimedia Images

Ministerul rus al Apărării susține că armata sa a preluat controlul deplin al regiunii Herson din sudul Ucrainei. De asemenea, ministerul Apărării din Marea Britanie a transmis că Rusia ar căuta să însceneze un referendum în Herson, în încercarea de a legitima zona ca fiind o republică secesionistă similară cu Donețk, Lugansk și Crimeea.

Ministerul Apărării de la Londra spune, într-un mesaj pe Twitter, că Rusia ar fi instalat un primar în orașul Melitopol, ca urmare a presupusei răpiri de vineri a edilului precedent.

Într-o informare, Ministerul Apărării spune că forțele rusești ar fi tras focuri de avertisment înspre protestatari, în timpul manifestațiilor care au apărut în zonele ocupate din Ucraina.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Relatările sugerează că Rusia ar căuta să însceneze un «referendum» în Herson în încercarea de a legitima zona ca fiind o «republică secesionistă» similară cu Donețk, Lugansk și Crimeea”, mai arată sursa citată.

Mai multe demonstrații au avut loc în ultimele zile în orașele Herson, Melitopol și Berdiansk, ocupate de ruși, transmite ministerul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Purtătorul de cuvânt al ministerului rus al apărării, Igor Konașenkov, a declarat, marți, că forțele ruse au preluat controlul deplin al întreg teritoriului din regiunea Herson, sudul Ucrainei, conform agențiilor de presă din Rusia, citate de The Guardian.

Forțele ruse au doborât șase drone Bayraktar TB-2 în ultimele 24 de ore, potrivit agenției Interfax, care citează ministerul. Informația nu a putut fi verificată independent de Reuters.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri