Rușii i-au făcut statuie de bronz lui Evgheni Prigojin la mormânt, în ziua în care ar fi împlinit 63 de ani

Data publicării:
Statuie cu prigojin la mormântul lui
Rușii au instalat o statuie de bronz la mormântul lui Prigojin. Foto: Profimedia Images

O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită, sâmbătă, la mormântul său din Sankt Petersburg, informează AFP, citată de Agerpres.

Zeci de susţinători ai defunctului miliardar au fost văzuţi în faţa impunătoarei statui a lui Prigojin, care îl reprezintă în picioare, unii depunând buchete de flori. Câţiva dintre ei erau îmbrăcaţi în uniformă militară, cu feţele acoperite.

Evgheni Prigojin, care a făcut avere la începutul anilor 2000 datorită unor contracte cu cantinele armatei ruse, a fondat gruparea Wagner în 2014, responsabil, iniţial, de treburile murdare ale Kremlinului în Africa şi Orientul Mijlociu, iar mai apoi fiind mobilizat pe frontul din Ucraina începând cu luna februarie a anului 2022.

Considerat, anterior, un apropiat al dictatorului Putin, Evgheni Prigojin a căzut în dizgraţie în ochii acestuia după ce a ordonat oamenilor săi să mărşăluiască spre Moscova în iunie 2023, preluând controlul asupra cartierului general al armatei de la Rostov pe Don, în sud, fără să întâmpine rezistenţă. Prigojin acuza comandamentul armatei ruse de incompetenţă în Ucraina şi de corupţie, precum şi că i-a ascuns lui Putin realitatea de pe teren.

Deşi el şi oamenii săi au renunţat, în cele din urmă, să ajungă în capitala Rusiei după câteva ore de confuzie, acest episod rămâne cel mai periculos moment în cei 25 de ani de putere a lui Vladimir Putin. Două luni mai târziu, în august 2023, Evgheni Prigojin a murit într-un accident de avion între Moscova şi Sankt Petersburg. Kremlinul a negat responsabilitatea pentru accident.

La rândul său, Vladimir Putin a vorbit public despre „un om talentat care a făcut greşeli”. Mulţi dintre luptătorii Wagner au fost ulterior integraţi în armata rusă sau în alte structuri.

La Moscova, în centrul oraşului, foarte aproape de zidurile roşii ale Kremlinului, este instalat, de câteva luni, un memorial improvizat în cinstea Wagner, a lui Evgheni Prigojin şi a fidelului său adjunct, Dmitri Utkin, care a murit împreună cu el. Fostul şef Wagner, care era foarte popular în rândul comunităţii adepţilor războiului din Rusia, ar fi împlinit, sâmbătă, 63 de ani.

La jumătatea lui mai, Vladimir Putin l-a demis pe ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, care ocupa această funcţie din 2012 şi care fusese ţinta predilectă a criticilor lui Prigojin, iar în cadrul acestui proces mai mulţi ofiţeri superiori au fost arestaţi, fiind acuzaţi de corupţie.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Omul care ar conduce Rusia din umbra lui Putin. Adevăratul ‘țar’ de la Moscova și visul său de a...
Digi FM
Laura Cosoi, revoltată după ce a fost oprită în trafic de polițiști și amendată cu 2.400 de lei: „Cum își...
Pro FM
Val de reacții pe rețelele sociale după ce Benny Blanco a declarat că nu face duș în fiecare zi. „Selena, nu...
Film Now
Schimbare uriașă pentru influenta franciză James Bond. Cine preia puterea și controlul creativ. Actorul...
Adevarul
De când se aplică noua taxă auto. Anunțul oficial
Newsweek
Vor crește pensiile speciale și militare. Banii se dau din urmă. Ce a decis Înalta Curte?
Digi FM
Antonia suferă din cauza comentariilor răutăcioase. Alex Velea a dat tot din casă: „Au nenorocit-o psihic”
Digi World
Cuplul cu cea mai longevivă căsnicie din lume, în Cartea Recordurilor. Secretele simple ale brazilienilor...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
De ce nu l-a însoțit Calista Flockhart pe Harrison Ford la gala SAG Awards 2025. Actorul a rupt tăcerea: „E...
UTV
Bianca Censori, complet dezbrăcată în noul poster al filmului său. Kanye West: „Sunt atât de mândru de soția...